Potrivit reprezentanților firmei Verytas, constructorul imobilului, acesta va fi unul dintre cele mai mari și sigure adăposturi de protecție civilă din Ploiești. Încă din faza de proiectare buncărul fost gândit să reziste unor șocuri puternice, inclusiv unor cutremure de peste 9 Grade pe scara Richter.
Buncărul, a cărui structură de rezistență o puteți vedea în imagini, va fi amenajat la nivelul -2, și va avea o suprafață de peste 300 de metri pătrați. În caz de necesitate, aici se vor putea adăposti în condiții de siguranță un număr de până la 200 de persoane.
Pompa de căldură aer/aer extrage căldură din aerul exterior folosind o unitate exterioară. În unitatea exterioară se află compresorul, evaporatorul și supapa de expansiune. Chiar și atunci când afară îngheață, se poate genera suficientă căldură datorită agentului frigorific care curge printr-o conductă de la unitatea exterioară la unitatea interioară.
n unitatea interioară se află condensatorul, astfel conducta de agent frigorific formează un circuit închis, iar pompa de căldură convertește energia din aerul exterior în căldură pentru încălzirea spațiilor și a apei.
Pompele de căldură aer/aer sunt atât de eficiente, încât funcționează în parametri optimi chiar și la -20 grade Celsius, ele fiind testate și aflându-se în serviciu în zone cu climă rece.
Pe timpul verii, sistemul funcționează în sens invers. Și în acest caz, eficiența sistemului de pompe de căldură este una ridicată, funcționând optim până la temperaturi de 55 grade Celsius la umbră.
Conform producătorilor, coeficientul de performanță al unei pompe de căldură aer-aer este de 5.05. Asta se traduce prin faptul că 1 kw curent se transformĂ În pÂnĂ la 4 kw energie termică În funcție De temperatura aerului.
Potrivit specialiștilor, o instalație aer-aer, cu o putere între 4.67-11.5 kW și un coeficient de până la 5.05 W/W, are un consum mediu ce poate varia de la 915 W, la 13029 W.
Ca o comparație, în cazul optim, o centrală termică pe gaze în condensație, cu un randament mediu de 98%, consumă 10 W de gaz pentru a produce 9.8 W termici.
La Ploiești, există un singur dezvoltator imobiliar care, în momentul de față, utilizează pompe de căldură aer/aer într-un proiect imobiliar. Este vorba de Verytas Plus Construct, care construiește Bucegi 12 Central Residence, un imobil de apartamente și birouri de lux din centrul Ploieștiului.
SURSA https://www.observatorulph.ro/economic/2660362-cum-functioneaza-pompele-de-caldura-aer-aer-folosite-pentru-climatizarea-blocului-bucegi12-din-ploiesti
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.