5 lucruri care îți pot schimba culoarea ochilor

22 octombrie 2019  |  11:18  |  👁 2768 Vizualizari


Dacă ai ochii căprui sau albaștri, probabil că te-ai întrebat cum ai arăta dacă ai avea ochii negri sau verzi, de exemplu. Totuși, puțină lume știe că există o serie de factori (precum mâncarea și emoțiile, de exemplu) care ne pot schimba culoarea irisurilor.

Așadar, iată câteva lucruri interesante despre organele numite uneori „oglinda sufletului” și o serie de exemple legate de factorii care pot schimba culoarea ochilor.

1. Melanina și vârsta

Dacă un copil s-a născut cu ochii albaștri-cenușii, mai târziu s-ar putea ca părinții să aibă o surpriză. Secretul ochilor albaștri, care mai este numit și „efectul cerului”, se află în conținutul scăzut de melanină din iris.

Astfel, lumina este dispersată și este evidențiată o culoare albăstrui-deschis. Culoarea ochilor multor copii aflați la vârsta de 3-18 luni poate să se închidă dacă numărul de melanocite din iris crește.

De exemplu, oamenii care trăiesc în regiuni muntoase se nasc adeseori cu ochi albaștri, care se transformă în ochi căprui mai târziu, însă acest lucru depinde de culoarea ochilor părinților copiilor. Uneori, culoarea definitivă a ochilor se face văzută abia la vârsta de 12 ani.

Însă copiii care se nasc cu ochii căprui nu trec prin nicio schimbare și mențin această culoare de-a lungul întregii vieți. Datorită conținutului crescut de melanină, stratul exterior al irisului absoarbe și reflectă lumina, ceea ce are drept rezultat culoarea maroniu specifică.

Oamenii cu ochii închiși la culoare suferă mai rar de boli ale ochilor, însă ar trebui oricum să poarte ochelari de soare. Studii desfășurate în Cehia arată că oamenii cu ochii căprui sunt percepuți ca fiind mai de încredere, în timp ce femeile cu ochii deschiși la culoare au mai puține probleme în ceea ce privește stările negative și depresia.

Ultimele cercetări au dovedit că, în total, 16 gene afectează culoarea ochilor. De aceea, culoarea ochilor este greu de prezis înainte de naștere.

2. Dietă cu mâncare crudă și detoxifiere

O teorie din zona medicinei alternative spune că culoarea irisului și sănătatea organelor interne sunt legate între ele. Acest domeniu medical se numește iridologie, însă, cum nu există dovezi suficiente, este considerat a fi o pseudoștiință.

Însă doctorul Robert Morse, un expert în sănătate care a avut un sfert de milion de pacienți, crede că cadranul exterior al ochiului este legat de sănătatea creierului, în timp ce cercul interior este legat de sistemul digestiv.

Morse spune că o dietă cu multe fructe și legume îți poate schimba culoarea ochilor. Morse a creat chiar și o serie de filme dedicate cercetărilor sale.

Fotografiile înfățișează o fată care ține o dietă vegană crudă de șase ani. Poți vedea că dieta i-a schimbat culoarea ochilor. Potrivit lui Morse, concentrația mare de nuanțe de galben indică prezența unui mare număr de toxine.

Fata a reușit să-și îmbunătățească activitatea sistemului digestiv și a monitorizat felul în care culoarea ochilor s-a schimbat de la verde-maroniu la un verde mai deschis și mai intens.

De asemenea, zona albă a ochilor a devenit mai clară și mai strălucitoare. În afară de asta, Morse spune că pigmentul fiecărei persoane este unic și necesită o analiză individuală.

Morse crede că spanacul ajută la menținerea tinereții și strălucirii ochilor, că mierea poate adăuga niște nuanțe calde și că fructele de mare pot mări intensitatea culorii. Celelalte mâncăruri care pot afecta culoarea ochilor sunt uleiul de măsline, ceapa și nucile.

3. Lumina soarelui și zona în care locuiești

Ochii căprui sunt cei mai comuni. 70% din populația planetei au ochii căprui și îi poți întâlni pe toate continentele, de la Australia la America de Nord.

În anumite regiuni, cum ar fi Asia, Orientul Mijlociu, America de Sud, Europa de Sud și Oceania, procentajul de oameni cu ochii căprui ajunge la 95%. În SUA, procentajul este de 50%.

Oamenii cu ochi albaștri sunt mai comuni în Europa de Nord: Estonia Danemarca, Finlanda – 85%, Germania – 75% și Anglia – 50%. Uneori, această culoare poate fi întâlnită și printre oamenii din Orientul Mijlociu.

Geneticienii de la Universitatea din Copenhaga au descoperit că irisurile albastre sunt rezultatul unei mutații care a avut loc cu 6.000 – 10.000 de ani în urmă. Aparent, toată lumea avea inițial ochii căprui, însă a apărut o mutație care a scăzut producția de melanină.

Savanții spun că mutația a apărut mai întâi în zona de la nord-vest de Marea Neagră. Numai 2% din populația planetei au ochii verzi. Această nuanță s-a format datorită conținutului scăzut de melanină și combinației de pigmenți galben-maronii.

Ochii verzi sunt cei mai comuni în Spania, Irlanda, Rusia, Brazilia, Islanda și Pakistan. Cea mai rară culoare este galbenul, care este rezultatul faptului că anumiți ochi au un pigment lipocrom.

4. Schimbarea culorii ochilor cu laserul

Operațiile de acest gen erau foarte riscante și puteau avea drept rezultat orbirea, ceea ce i s-a și întâmplat acestei utilizatoare de Instagram din Argentina.

Însă, în 2011, doctorul Greg Homer a inventat o operație cu laser care poate schimba culoarea ochilor. Cu ajutorul unui laser sunt distruse celulele de melanină, ceea ce face ca irisurile să capete o culoare mai deschisă.

Asta înseamnă că persoanele cu ochii maro pot deveni persoane cu ochi albaștri sau cenușii. Procedura durează numai 20 de secunde și rezultatul final devine vizibil în două-patru săptămâni.

Homer a preluat ideea de la un coleg dermatolog, care îndepărtează semnele din naștere și alunițele cu laserul. Cercetările arată că această operație nu afectează vederea, însă, pentru a studia toate efectele secundare, este nevoie de mai mult timp.

5. Oamenii cu o culoare cameleonică a ochilor

Ochii anumitor persoane își pot schimba culoarea. Chiar dacă fenomenul nu a fost studiat în detaliu, savanții sunt de acord că nu este vorba de o boală, ci de o particularitate unică deținută de puțini oameni.

De obicei, persoanele cu ochi verzui-albăstrui și căprui au o culoare cameleonică a ochilor. Doctorii nu au descoperit probleme de vedere la aceste persoane. Acest „dar” nu poate fi moștenit.

Potrivit cercetărilor, schimbările substanțiale de culoare a ochilor sunt legate de anumite procese din sistemele endocrine și nervoase și de cantitatea de melanină.

Ochii cameleonici reacționează la stres, sentimente romantice și oboseală. Schimbările pot fi cauzate și de schimbările de mediu și de schimbările climatice. Psihologii spun că acești oameni sunt uneori imprevizibili și înșelători.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.