Zi liberă pentru însoţirea copilului la vaccinare. Cum pot beneficia părinţii de acest drept

26 ianuarie 2022  |  07:00  |  👁 223 Vizualizari


Părinţii care vor să-şi însoţească copii la vaccinarea anti-COVID-19, care începe pe 26 ianuarie, beneficiază de o zi liberă. Cei mici primesc scutire pentru fiecare zi a administrării serului dacă se vor imuniza în timpul săptămânii.

Copiii cu vârste între cinci şi 18 ani vor putea fi însoţiţi de părinţi la vaccinare, aceştia primind de la angajator o zi liberă plătită. Prevederile se regăsesc în Legea 221/2021, în vigoare din 29 iulie 2021, potrivit avocatnet.ro.

Legea 221 prevede că, atunci când se vaccinează, salariaţii pot primi un liber plătit de la angajator, fără ca cel din urmă să îi poată refuza, iar liberul nu trebuie să coincidă cu ziua în care se vaccinează. În cazul în care copilul este cel care se vaccinează, un singur părinte poate beneficia de o zi liberă plătită, strict când are loc imunizarea celui mic.
 De asemenea, liberele se pot acorda pentru oricâte vaccinări anti-Covid-19 vor fi administrate copilului.
Cum se acordă ziua liberă
 Ziua liberă pentru imunizarea copilului se acordă pe baza adeverinţei de vaccinare a copilului şi a declaraţiei pe propria răspundere a celuilalt părinte, potrivit căreia acesta nu a solicitat şi nu va solicita zile libere pentru însoţirea la efectuarea vaccinului copilului cu vârsta sub 18 ani, respectiv a tânărului cu dizabilităţi de până în 26 de ani.
În cazul familiilor monoparentale, în declaraţia pe propria răspundere se va menţiona faptul că părintele se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei (necăsătorit/ă, văduv/ă ş.a.m.d.).
 Zilele libere pentru vaccinare, indiferent dacă sunt luate pentru sine sau pentru însoţirea copilului, nu afectează numărul zilelor din concediul de odihnă.
Angajatorul trebuie să fie informat dinainte de salariaţi privind opţiunile de programare a zilelor libere pe care urmează să le solicite pentru însoţirea copilului la vaccinare.
   114.000 de doze de vaccin de la compania Pfizer BioNTech şi care sunt destinate vaccinării copiilor între 5 şi 11 ani au ajuns marţi, în România. „Reamintim că programarea se va efectua doar în centrele de vaccinare regăsite în platformă cu denumirea P_Ped , prin intermediul conturilor părinţilor sau ale reprezentanţilor legali. La acest moment, în platforma de programare sunt configurate 220 cabinete de vaccinare pediatrice la nivel naţional. Harta centrelor de vaccinare este disponibilă aici: https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/”, arată CNCAV. Schema de vaccinare a copiilor cu vaccinul Comirnaty este de 10 micrograme/doză, la interval de 21 de zile; administrarea fiecărei doze se efectuează intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile.

 

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.