Cunoscută pe toate meridianele lumii ca prima gimnastă din lume care o obținut nota 10 la Olimpiadă, inspirație pentru multe generații de fetițe care au mers la gimnastică pentru a fi asemenea idolului lor, Nadia Comăneci s-a născut pe 12 noiembrie 1961 la Onești, în județul Bacău.
Nadia a început să practice gimnastica la vârsta de 6 ani, la Onești. Cu ajutorul antrenorilor și datorită talentului său înnăscut, cu grație, acuratețe și îndrăzneală, Nadia avea să dărâme toate barierele în gimnastică şi să cucerească o lume întreagă.
La Montreal 1976, cu şapte note de 10 şi cinci medalii olimpice – trei de aur, una de argint şi una de bronz – Nadia a intrat în istorie. Canadienii, gazdele competiţiei, i-au spus „Zeiţa de la Montreal”, iar americanii au aplaudat-o la scenă deschisă.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.