Vesti bune: Firea: Proiectul programului naţional de decontare a fertilizărilor in vitro va fi publicat în curând

10 februarie 2022  |  09:06  |  👁 295 Vizualizari


Proiectul programului naţional de decontare a procedurilor de fertilizare in vitro pentru cuplurile şi femeile care nu pot avea copii din motive medicale va fi publicat în scurt timp pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, a transmis, miercuri, ministrul de resort, Gabriela Firea, pe Facebook.

“M-am întâlnit iar cu dl prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, pentru a urgenta împreunだproiectele comune în domeniul sănătăţii şi pentru creşterea natalităţii, pe care Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse le realizeazだîmpreună cu Ministerul Sănătăţii. Sprijinirea persoanelor care îşi doresc să aibă un copil, dar nu pot din motive medicale este un pas important. (…) Proiectul aplicat în Bucureşti îl extindem acum la nivel naţional. (…) În scurt timp, acest proiect important pentru creşterea natalităţii în România va fi publicat pe site-ul ministerului. (…) voi începe o serie de consultări cu societatea civilă, pe marginea acestui proiect”, a menţionat Gabriela Firea, potrivit Agerpres.

Ministrul Familiei a precizat că în program se vor putea înscrie şi femeile singure.

“În Programul comun al Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii se vor putea înscrie femei cu vârsta între 20 şi 45 de ani. Cuplurile care aplicだpot fi persoane căsătorite sau necăsătorite. Se pot înscrie pentru decontarea FIV şi femei singure. Suma maximă decontată va fi de 4500 de euro. Aceasta include atât tratamentele necesare înainte şi după FIV, plus toate analizele de care este nevoie în perioada respectivだde monitorizare”, a explicat Gabriela Firea.

Aceasta a subliniat că proiectul legalizează transplantul de material genetic de la donatori.

“Pacientele şi partenerii lor vor beneficia de zile libere atât în ziua de recoltare, cât şi pentru embrio-transfer. Se legalizeazだşi la noi transplantul de material genetic, de la donatori, pentru cuplurile care nu mai au rezervă. De asemenea, se decontează câte proceduri sunt recomandate de către medicii specialişti. Proiectul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii acoperă astfel toate nevoile cuplurilor care trec printr-o procedură de fertilizare in vitro, astfel încât românii să nu mai fie nevoiţi să plătească bani grei în alte ţări europene”, a afirmat Gabriela Firea.

Ministrul Familiei a subliniat că proiectul programului naţional de decontare a fertilizărilor in vitro este bazat pe programele similare derulate în Bucureşti, prin care peste 500 de copii s-au născut în Capitală în ultimii 4 ani.

“Proiectul naţional privind decontarea procedurilor de fertilizare in vitro porneşte de la subprogramul Ministerului Sănătăţii şi de la programul aplicat în Bucureşti în ultimii 4 ani. (…) Mai mult de 500 de copii s-au născut în Capitală în urma acestor două proiecte, iar alte peste 100 de sarcini sunt în evoluţie”, a adăugat Gabriela Firea.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.