Tik Tok se află din nou în centrul unui scandal. Aplicația acuzată din nou de colectare de date

29 iunie 2020  |  07:26  |  👁 164 Vizualizari


Aplicația TikTok s-a confruntat anterior cu acuzații de colectare de date personale, dar acum există și dovezi în acest sens.

În urmă cu câteva luni, un utilizator de Reddit a studiat aplicația și a găsit mai multe nereguli cu modul în care aceasta folosește sau accesează datele utilizatorilor. Acum, odată cu lansarea iOS 14 developer beta 1, o nouă funcție din sistemul de operare Apple dezvăluie cum TikTok și alte aplicații accesează textul din clipboard permanent.

Compania spune că este vorba despre un bug

Chiar dacă apar notificări care spun că TikTok verifică conținutul de date din clipboard, nu este tocmai clar ce face cu aceste informații. Există posibilitatea ca aplicația doar să verifice dacă există conținut pe care îl poate folosi. De altfel, dacă copiezi conținut de pe un alt dispozitiv în clipboard, aplicația va avea acces la clipboard imediat ce o accesezi.

Comportamentul ciudat, care face aplicația să acceseze clipboard-ul la fiecare apăsare de buton ar fi cauzat de modificările din iOS 14 realiate de Apple, spun reprezentanții companiei. Totuși, această aplicație va fi actualizată chiar înainte de lansarea iOS 14 pentru a elimina acest comportament bizar.

Utilizatorul Reddit „bangorlol” publica în urmă cu două luni ceea ce a descoperit prin inginerie inversă a aplicației TikTok. Acesta avertiza pe toată lumea să șteargă aplicația și să nu o mai folosească niciodată, în urma descoperirilor lui.

Conform bangorlol, TikTok nu este doar o simplă rețea de socializare ci un serviciu de colectare de date.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.