Ambasadorul Serbiei în Muntenegru, Vladimir Božovici, a fost declarat persona non grata după o declaraţie controversată privind anularea suveranităţii ţării în anul 1918. În replică, Serbia a dispus expulzarea ambasadorului muntenegrean, Tarzan Miloşevici.
Vladimir Božovici este acuzat de Guvernul de la Podgorica de „ingerinţe repetate în afacerile interne” ale Muntenegrului. Božovici a catalogat drept „eliberatoare” sesiunea parlamentară din 1918, când suveranitatea Muntenegrului a fost anulată, pentru a adera la Iugoslavia, potrivit site-ului Danas.rs, citat de Mediafax.
„Dat fiind că ambasadorul Serbiei în Muntenegru a fost declarat persona non grata, Ministerul sârb de Externe a luat o decizie simetrică”, cerând plecarea ambasadorului muntenegrean, Tarzan Miloşevici, conform postului B92.
Muntenegru a devenit parte a Iugoslaviei în anul 1918. După destrămarea Iugoslaviei, la începutul anilor 1990, Muntenegru a rămas într-o uniune cu Serbia până în anul 2006, când şi-a proclamat independenţa.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.