Secretarul general al NATO: Occidentul trebuie să se pregătească de un „război de uzură” pe „termen lung” în Ucraina

3 iunie 2022  |  06:42  |  👁 361 Vizualizari


Ţările occidentale trebuie să se pregătească de „un război de uzură” pe „termen lung” în Ucraina, a avertizat astăzi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Washington, după o întrevedere cu preşedintele american Joe Biden, relatează AFP.

Trebuie să fim pregătiţi pe termen lung. Pentru că ceea ce vedem este că acest război a devenit acum un război de uzură„, a declarat Jens Stoltenberg în faţa jurnaliştilor.

Jens Stoltenberg este prezent în capitala americană pentru a pregăti summitul NATO prevăzut să aibă loc între 28 şi 30 iunie la Madrid şi a precizat că are intenţia de a obţine rezultate înaintea evenimentului.

Războiul din Ucraina „s-ar putea termina mâine, dacă Rusia pune capăt agresiunii sale„, a declarat ieri secretarul general al NATO, în cadrul unei conferinţe de presă alături de şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken. Dar „nu vedem niciun semn în această direcţie în acest stadiu”, a adăugat el.

Războiul declanşat de Rusia în Ucraina va dura încă „multe luni”, a afirmat, la rândul său, Antony Blinken.

De la începutul invaziei, trupele ruse au preluat controlul unor regiuni din sudul Ucrainei – cea mai mare parte din Herson şi o parte din Zaporojie – şi avansează lent în Donbas după cucerirea Mariupol (sud-est).

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.