Viorica Dăncilă, liderul social-democraților, a anunțat miercuri seara că PSD va depune săptămâna viitoare în Parlament o moțiune simplă împotriva ministrului de finanțe Florin Cîțu, pentru a da explicații cu privire la creșterea euro, relatează Mediafax.
„La începutul săptămânii viitoare vom depune o moțiune simplă pentru domnul Cîțu în Senatul României, având în vedere creșterea euro, creștere care îi afectează pe români”, a anunțat Viorica Dăncilă, într-o intervenție telefonică la Antena 3.
Cursul de schimb al monedei naționale a atins miercuri al treilea minim istoric la rând în raport cu euro, fiind cotat de către Banca Națională a României (BNR) la 4,7776 lei/euro, de la 4,7759 lei în sedința de marți și 4,7729 în cea de luni.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.