Președintele bulgar trebuie să se autoizoleze după ce a intrat în contact cu un oficial pozitiv la COVID-19

21 octombrie 2020  |  12:59  |  👁 83 Vizualizari


Preşedintele bulgar Rumen Radev va trebui să se autoizoleze în aşteptarea unui test de coronavirus după ce a intrat în contact la sfârşitul săptămânii trecute cu un înalt oficial militar testat ulterior pozitiv la COVID-19, a declarat marţi ministrul sănătăţii, citat de Reuters.

Radev a călătorit luni în Estonia, dar şi-a scurtat vizita şi s-a întors marţi seară, arătând reporterilor la aeroportul din Sofia un rezultat negativ al unui test de COVID-19 pe care l-a făcut în timpul deplasării, informează Agerpres.

Cu toate acestea, ministrul sănătăţii Kostadin Angelov a declarat că Radev trebuie să se autoizoleze ca măsură de precauţie în urma contactului său vineri cu comandantul forţelor aeriene bulgare.

Nu era clar când Radev va fi supus unui alt test de COVID-19 sau cât timp ar trebui să rămână în carantină, dar preşedintele a spus că nu prezintă simptome.

“De la începutul crizei COVID-19, am fost în contact constant cu mii de oameni în toată ţara, dar respect strict toate măsurile sanitare şi nu am avut niciun fel de probleme, nici acum nu am”, a spus Radev.

“Sunt într-o stare fizică perfectă, fără simptome de infecţie”, a adăugat el.

sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.