David Popovici deschide o noua eră, scrie AS, unul dintre cele mai prestigioase ziare sportive din Europa. Dar numele înotătorului român de 17 ani este elogiat în toată presa de pe continent. Ziariștii de specialitate spun despre David că este tânărul care își transformă toate obiectivele în realitate.
„Acesta este David Popovici, înotătorul român în vârstă de 17 ani care de două sezoane își transformă visurile în realitate. Și viitorul este înfricoșător pentru alții”, scriu ziariștii de la AS, care spun că Popovici începe o nouă eră la Budapesta.
„Înotul lui nu are limite, parcă ar veni dintr-un viitor în care oamenii sunt amfibieni„. Așa îl descriu cei mai buni ziariști sportivi din lume, care adaugă că românul alunecă prin piscină cu puțin efort, fără să ridice apa sau să schimbe ritmul, cu o naturalețe uimitoare.
După aceasta performanță, înotătorul român de 17 ani este comparat cu cei mai mari sportivi din lume.
Swimswam, o altă publicație de profil, precizează că David Popovici este unul dintre cei 5 înotători ai lumii care au dărâmat recordul de 1, 44 la 200 de metri liber.
„Un prinț adolescent a cucerit primul său titlu„, scrie France 24, care îl citează pe David: „ Obiectivul meu a fost să înot cât de repede pot.”
Și presa din Coreea de Sud vorbește despre înotătorul român, pe care sportivul de la Seul nu a reușit să îl învingă, secondându-l pe podium.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.