Autoritățile districtului Walla Walla, statul Washington, avertizează că există o creștere rapidă a așa-numitelor „Petreceri Covid-19”, unde oaspeții neinfectați se amestecă cu cei care au fost testați pozitiv, în speranța de a lua virusul și a se imuniza, transmite The Guardian.
“Oficialii din sănătate din Walla Walla primesc informări despre petrecerile Covid-19 care au loc în comunitatea noastră, unde persoane neinfectate se amestecă cu o persoană infectată pentru a lua virusul”, au transmis oficiali din Walla Walla într-un comunicat de presă.
Începând de marți, aici au fost testate pozitiv 94 de persoane.
Unele dintre aceste cazuri pot fi asociate cu astfel de petreceri, a spus Meghan DeBolt, șefa Departamentului de Sănătate din Walla Walla.
“Este inacceptabil. Este iresponsabil”, a adăugat aceasta. “Nu știm când au loc aceste petreceri. După ce aflăm de cazuri pozitive, întrebăm despre posibili contacți, și sunt 25 de persoane, pentru că <Am fost la o petrecere Covid>”, este răspunsul pe care îl primesc autoritățile din Walla Walla.
Statul Washington este foarte afectat de criza coronavirus, înregistrând 15.185 de cazuri de infectare și 834 de decese până în acest moment.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.