Guvernul spaniol instituie starea de urgență sanitară și interzice circulația pe timpul nopții

26 octombrie 2020  |  09:05  |  👁 632 Vizualizari


Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat duminică instituirea stării de alertă, echivalentul stării de urgenţă sanitară, pentru 6 luni, pe întreg teritoriul Spaniei. Măsura este însoţită de interzicerea circulaţiei pe timpul nopţii.

”Situaţia prin care trecem este extremă”, a declarat Sanchez într-o alocuţiune televizată, la finalul unei şedinţe extraordinare de guvern.

În acest context, starea de alertă, respectiv starea de urgenţă sanitară, constituie ”măsura cea mai eficientă pentru a diminua curba contagierilor”, a explicat şeful guvernului spaniol.

El a confirmat că starea de alertă va avea iniţial o durată de 15 zile, aşa cum prevede Constituţia, dar că va cere Camerei Deputaţilor prelungirea ei până la data de 9 mai.

Cât despre interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, aceasta va fi valabilă în principiu între orele 23.00 şi 06.00, dar regiunile pot să o avanseze ori să o devanseze cu o oră. Restricția nu se va aplica în Insulele Canare, zonă mai puţin afectată de epidemie.

Săptămâna aceasta, Spania a depăşit pragul de un milion de cazuri de COVID-19.

sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.