Cozi la plata taxelor şi impozitelor locale chiar din prima zi lucrătoare a noului an

4 ianuarie 2022  |  06:16  |  👁 243 Vizualizari


Mulți români vor să-şi achite obligaţiile de plată către primării chiar dacă s-au majorat impozitele pentru locuințe, mașini, dar și cele pentru locuri de parcare.

Sunt câteva schimbări importante, în primul rând în ceea ce privește condițiile de acces în sediile direcțiilor de taxe și impozite locale. Acolo se poate intra doar în baza certificatului verde. Cei care nu au certificatul pot plăti taxele la Poșta Română, sau prin intermediul platformei ghiseul.ro.

Impozitele au fost indexate cu un coeficient de inflație de 2,6%.

Taxa pentru locul de parcare a crescut substanțial în București. Pentru un loc de parcare în zona centrală, bucureștenii sunt nevoiți să plătească anul acesta 600 de lei pe an, față de 84 de lei anul trecut.

Și cei care locuiesc la periferie vor trebui să plătească o taxă pentru parcarea de reședință de 300 de lei pe an, față de 37 de lei, cât era anul trecut.

Reprezentanții primăriilor le recomandă contribuabililor să nu stea la coadă și să plătească aceste taxe prin intermediul platformelor online.

Până la finalul lunii martie, contribuabilii beneficiază de o bonificație de 10% la plata taxelor și impozitelor.

sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.