Ziua Naţională a Ucrainei, marcată de tensiune.

24 august 2022  |  07:11  |  👁 291 Vizualizari


Ziua Naţională a Ucrainei este marcată, miercuri, sub o mare tensiune. Autorităţile de la Kiev au interzis toate adunările publice de luni până joi în capitală. Sunt așteptate acțiuni din partea trupelor ruse pentru că, de cele mai multe ori, deciziile lui Vladimir Putin au fost puternic legate de simbolistică.

Ucraina sărbătoreşte la 24 august independenţa de URSS din 1991, o dată ce marchează şi un semestru de război care a provocat zeci de mii de morţi şi distrugeri imense în această ţară.

În acest context macabru, „a sărbători” nu este cu adevărat verbul potrivit, mai ales că autorităţile de la Kiev au interzis toate adunările publice de luni până joi în capitală, iar guvernatorul regiunii Harkov (centrul-est) a dispus, la rândul său, oprirea accesului de marţi seara până joi dimineaţă.

Rusia lui Putin este puternic legată de simbolistică

Consilierul de stat, Iulian Chifu, a declarat la TVR Info, că analiștii se așteaptă la acțiuni de forță ale armatei ruse, întrucât Vladimir Putin a și-a coordonat deciziile în funcție de o anumită simbolistică.

Rusia lui Putin este puternic legată de simbolistică, să nu uităm ca acest război a început în noaptea de 23 februarie, Ziua armatei sovietice, celebrată în continuare ca zi a armatei în spațiul post sovietic. În noaptea respectivă spre 24 a început războiul. Vladimir Putin își planificase ca pe data de 30 decembrie anul acesta să declare că a reunit teritoriile, a refăcut URSS sau, acum, Imperiul Rus, teritorii care el consideră că  natural trebuie să revină Federației Ruse chiar dacă ele aparțin altor state. Pe 30 decembrie anul acesta se împlinește centenarul de la fondarea URSS. Se lucrează cu elemente de simbolică, 9 mai este Ziua victoriei și atunci a existat natural ideea și evaluarea ca acolo să se întâmple un tip de acțiune care să salute din punct de vedere simbolic 9 mai. În momentul de față suntem în ziua Independenței, 6 luni de la începutul războiului, în ambele cazuri sunt elemente care să îndrume orice analist să se uite cu mare atenție în aceste zile, a declarat la TVR Info, consilierul de stat, Iulian Chifu.

Zelenski a avertizat Moscova că va răspunde pe măsură dacă vor fi atacuri de Ziua Independenței Ucrainei

Și președintele Volodimir Zelenski a spus că are informaţii de la serviciile din Ucraina şi de la partenerii internaţionali că există o ameninţare crescută, dar a subliniat că ameninţarea din partea Rusiei a rămas zilnic şi constantă din 24 februarie. Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: „Trebuie să învingem. Să obţinem victoria în faţa agresiunii ruseşti şi de aceea trebuie să eliberăm Crimeea de sub ocupaţia rusească. Totul a început în Crimeea şi se va sfârşi în Crimeea.”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat marți Moscova că va răspunde pe măsură în cazul în care forțele rusești vor lansa atacuri de Ziua Independenței Ucrainei sau în jurul acestei date

Ziua Independenţei Ucrainei

În fiecare an, pe 24 august poporului ucrainean celebrează cea mai importantă sărbătoare naţională – Ziua Independenţei Ucrainei. În această zi, în 1991, Rada Supremă a Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene de atunci, a adoptat Declaraţia de Independenţă a Ucrainei, iar ca rezultat s-a format actualul Stat ucrainean.

Declaraţia de Independenţă a permis ucrainenilor să aibă propriul lor stat, libertatea de a dezvolta cultura naţională, de a fi un membru cu drepturi depline al comunităţii internaţionale.

Independenţa statală a oferit oamenilor simultan drepturi şi libertăţi individuale, punând capăt sistemului totalitar sovietic.

Formarea Ucrainei ca nou stat suveran a avut loc în paralel cu consolidarea democraţiei şi crearea economiei de piaţă cu orientare socială.

sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.