Vlad Bălțățeanu, principalul suspect în cazul uciderii Valentinei, tânăra de 28 de ani al cărei trup a fost descoperit într-o valiză aruncată în râul Olt, s-a predat autorităților din Elveția. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a mers la Poliția din Saint Gallen, la exact șapte zile de la descoperirea cadavrului. Acesta se află acum în custodia polițiștilor elvețieni, urmând să fie parcurse procedurile legale pentru predarea sa către România.
În noaptea de luni spre marți, 28 spre 29 septembrie, Vlad Bălțățeanu s-a prezentat la sediul Poliției din Saint Gallen, Elveția. Bărbatul era căutat la nivel internațional, după ce anchetatorii români au dispus arestarea preventivă în lipsă, fiind suspectat de uciderea iubitei sale.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, acesta se află în prezent în custodia autorităților elvețiene, iar următorul pas îl reprezintă procedurile pentru predarea sa către România.
„Bărbatul de 30 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, în cazul tinerei de 28 de ani, și față de care a fost dispusă arestarea preventivă în lipsă, s-a prezentat, la data de 28 septembrie 2026, în jurul orei 23:00, la Poliția din Saint Gallen, Elveția. Acesta se află în custodia autorităților elvețiene și urmează procedurile legale în vederea predării către autoritățile române”, a transmis IPJ Vâlcea.
Cazul care a șocat România a ieșit la iveală marți, 22 septembrie, când un pescar a descoperit trupul neînsuflețit al Valentinei, în vârstă de 28 de ani, într-o valiză aruncată în râul Olt.
În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că tânăra a avut parte de o moarte violentă, pe corpul acesteia fiind identificate mai multe urme de lovituri. Vlad Bălțățeanu, iubitul victimei, a devenit principalul suspect în dosarul de omor.
Mai multe pentru tine
Potrivit anchetatorilor, crima ar fi fost comisă în noaptea de luni spre marți, 21 spre 22 septembrie. După descoperirea trupului Valentinei, bărbatul de 30 de ani nu a fost găsit, fiind emis pe numele său un mandat de arestare preventivă în lipsă.
Ulterior, acesta a fost dat în urmărire internațională, iar după șapte zile de la descoperirea cadavrului s-a prezentat la poliția elvețiană. În prezent, autoritățile din cele două țări urmează să parcurgă procedurile legale necesare pentru predarea suspectului în România, unde va continua ancheta.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.