A murit jurnalistul Patrick André de Hillerin, la doar 52 de ani. A fost unul dintre fondatorii Academiei Cațavencu

29 septembrie 2026  |  05:40  |  👁 37 Vizualizari


Jurnalistul și editorialistul Patrick André de Hillerin a murit luni, 28 septembrie 2026, la vârsta de 52 de ani. A avut o carieră de peste trei decenii în presa românească și s-a numărat printre membrii fondatori ai Academiei Cațavencu și, ulterior, ai Cațavencii.

Vestea dispariției sale a fost anunțată de publicația „Tulcea Noastră”, care a transmis un mesaj de condoleanțe familiei, colegilor și celor care l-au cunoscut. Potrivit informațiilor publicate în presa locală, jurnalistul a fost găsit fără viață în Jurilovca, județul Tulcea. Circumstanțele și cauza exactă a decesului nu sunt cunoscute în acest moment.

„Cu adâncă durere în suflet vă anunțăm dispariția prematură a colegului de breaslă Patrick André de Hillerin, la doar 52 de ani. Plecarea sa lasă în urmă un gol greu de cuprins în cuvinte și o profundă tristețe în rândul celor care l-au cunoscut, apreciat și respectat”, a transmis publicația.

Patrick André de Hillerin a scris în presă încă din 1990

Patrick André de Hillerin a început să scrie în presă în 1990, încă din adolescență. A debutat în revista Ligii Studenților, în perioada manifestației din Piața Universității, iar ulterior a ajuns la Cațavencu. De-a lungul carierei, a devenit membru fondator al Academiei Cațavencu și apoi al Cațavencii.

A colaborat, printre altele, cu Libertatea, Săptămâna Financiară și Dilema și a scris pentru emisiuni precum „Jurnalul Academiei Cațavencu”, „Starea Nației” și „România 9”. În august 2025, jurnalistul s-a alăturat echipei Gândul, unde a publicat editoriale și analize.

Într-un mesaj publicat în decembrie 2024, Patrick André de Hillerin vorbea despre legătura sa cu publicațiile Cațavencu și despre oamenii alături de care și-a construit cariera.

„Nu cred că e vreun secret, în lumea mică a celor care citesc ce scriu eu, că toată cariera mea, câtă o fi, e legată de Cațavencu/Academia Cațavencu”, scria jurnalistul.

„A fost o onoare, mulțumesc pentru șansă!”

Patrick André de Hillerin își amintea că a ajuns la Cațavencu la scurt timp după debutul în presa studențească și considera că acea perioadă a avut un rol esențial în formarea sa profesională.

„N-am debutat în Cațavencu, ci într-o publicație efemeră a Ligii Studenților, în aprilie 1990, deși eu eram doar un elev de liceu, în clasa a IX-a. Dar am trecut repede la Cațavencu și multă vreme am fost de nedespărțit”, mărturisea el.

Jurnalistul vorbea cu recunoștință despre colegii alături de care a lucrat și despre experiențele acumulate în aproape 35 de ani de presă.

„Pentru mine a fost, mai mult decât orice, o onoare să fiu alături de unii dintre cei mai inteligenți și talentați oameni pe care i-aș fi putut cunoaște”, scria Patrick André de Hillerin.

Mesajul său se încheia cu o referire la colegii de breaslă și la cititorii care i-au urmărit activitatea de-a lungul anilor: „Închei aproape 35 de ani din existența mea cu recunoștință față de toți oamenii ăștia, de la care – de la fiecare – am învățat enorm, și cu o necesară reverență în fața cititorilor noștri. Și am să repet: a fost o onoare, mulțumesc pentru șansă!”.

Mai multe pentru tine

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.