Primăria Orașului Comarnic a arătat un real interes pentru modernizarea urbană, astfel că, primarul Sorin Popa este cel care supraveghează în prezent lucrările unor proiecte importante implementate prin Programul Național […]
Aflat la final de mandat și cu sanse zero de a fi reales, primarul Adrian Dobre demonstrează cât de mult îl preocupă, de fapt, administrația locală și dezvoltarea orașului. Nemaiavând […]
Într-o postare pe un site de socializare, președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a prezentat situația reală de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești cu privire la numărul cadrelor medicale […]
Președintele Consiliului Județean Prahova vine cu vești bune. Bogdan Toader spune că al doilea test făcut asistentei de la UPU, confirmată la prima testare cu rezultatul pozitiv Covid-19, a fost […]
Planul roșu de intervenție, la Spitalul Județean de Urgență Ploiești după ce la unitatea medicală vor fi transferați trei pacienți cu Covid de la Brașov. Cei trei pacienți din Brașov […]
Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, împreună cu Vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Ludmila Sfirloagă, au hotârat astăzi să împartă măști de protecție protopopiatelor Ploiești Sud si Nord pentru voluntarii care […]
La nivelul judetului Prahova s-a hotărât marți ca toţi cetăţenii care ies în spaţiile publice să poarte mijloace de protecţie a gurii şi nasului, incepand cu data de 10 aprilie. […]
În ultimele zile, Spitalul Județean de Urgență Ploiești a fost ținta unor subiecte care făceau referire la, lipsa stocurilor de echipamente de protecție pentru personalul medical, informație nefondată , în […]
În ultimele zile, în spațiul public au apărut o serie de așa-zise nereguli semnalate la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, precum ar fi lipsa stocurilor de materiale sanitare, dar și […]