Consiliul Județean Prahova a ajuns să asfalteze și în Ploiești

11 mai 2020  |  06:43  |  👁 814 Vizualizari


Aflat la final de mandat și cu sanse zero de a fi reales, primarul Adrian Dobre demonstrează cât de mult îl preocupă, de fapt, administrația locală și dezvoltarea orașului.

Nemaiavând miză, Dobre își arată acum adevărata valoare: zero implicare, zero investiții, zero reparații! Așa se face că proiecte importante pentru Ploiești au ajuns să fie realizate de Consiliul Județean, din fonduri proprii. Săptămâna trecută, Bodgan Toader, șeful CJ Prahova, a anunțat că a achiziționat 300 de module pentru colectarea selectivă a deșeurilor, echipamente de ultimă generație ce vor fi montate în mai multe zone din municipiul Ploiești.

Vineri, 8 mai a.c., tot Bogdan Toader a mai anunțat o investiție majoră și anume asfaltarea intrării în Ploiești, în cartierul Albert.

Ambele proiecte ar fi trebuit realizate de Primăria Ploiești, dar cum nu ne aflăm în campanie și nici nu se știe când vor avea loc alegeri, edilul-șef al Ploieștiului s-a retras definitiv din administrație. Asta nu înseamnă că nu-și mai încaseaza salariul, ci doar că nu mai inițiază proiecte pentru ploieșteni.

Consiliul Județean a finalizat și asfaltarea drumului județean care face legătura cu sensul giratoriu suspendat, din zona de nord a orasului.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.



Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.