Într-o înregistrare video postată pe reţelele de socializare, Halep şi-a confirmat prezenţa la competiţia din Sicilia, care se va juca pe zgură, între 3 şi 9 august.
„Salutare tuturor! Sunt foarte fericită să anunţ că mă voi întoarce la Palermo după zece ani. Sper să am o săptămână foarte bună acolo. Ne vedem în curând”, a spus jucătoarea română în mesajul său.
Halep nu a mai disputat niciun meci oficial după victoria obţinută în faţa jucătoarei kazahe Elena Rîbakina în finala turneului de la Dubai, în luna februarie.
Directorul turneului de la Palermo, Oliveiro Palma, a declarat: „Participarea Simonei Halep este o veste excepţională. A trecut un deceniu de cânt Palermo a găzduit ultima oară o fostă numărul unu mondial. Oraşul nostru este foarte dedicat tenisului mondial, iar prezenţa sa este de mare interes pentru toţi”.
În urmă cu o săptămână, Simona Halep a participat la un meci de dublu mixt, care a încheiat turneul demonstrativ Winners Open de la Cluj-Napoca. Halep şi Horia Tecău s-au impus cu această ocazie în două seturi, 6-3, 6-4 în faţa cuplului format din Gabriela Ruse şi Marius Copil.
Sursa: Agerpres
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.