Simona Halep a ieșit din Top 20 mondial după după mai bine de 8 ani. „Am șanse să ajung din nou în top 10” e convinsă Simona, care a renunțat să plece în cantonamente în Dubai sau Australia, cum făcea atunci când îl avea antrenor pe Darren Cahill.
De 12 ani, Halep a disputat cel puțin o finală într-un sezon. Căzută pe locul 22 mondial, sportiva nu concepe să nu revină între cele mai tari 10 jucătoare ale lumii, indiferent de sacrificii: „Simt că pot, după săptămâna asta am început să simt tot mai mult că am șanse să ajung acolo unde îmi doresc. Dar trebuie muncă și sunt destul de deschisă să fac treaba asta.”
Dacă în trecut Darren Cahill a convins-o să experimenteze cantonamente în Adelaide sau Dubai, acum, Simona este decisă să pregătească viitorul sezon în sală, la București, chiar dacă debutul lui 2022 înseamnă turnee în aer liber programate în Australia: „Acasă, vreau să stau în România, să mă antrenez. Nu am nimic special, doar antrenamente și pregătire fizică. Vreau să fiu cât se poate de fit când voi începe anul următor”, a declarat fostul lider mondial.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.