Stațiunile de schi din Europa se pregătesc să primească turiști, într-un sezon „mai apropiat de normalitate”, după ce iarna trecută, restricțiile anti-COVID i-au ținut pe mulți dintre iubitorii sporturilor de iarnă departe de pârtii. Pe măsură ce vaccinările avansează și restricțiile de călătorie sunt ridicate, stațiunile primesc undă verde pentru a se redeschide.
Sezonul de schi se va redeschide pe tot continentul, după ce, iarna trecută, o parte din stațiuni au rămas închise din cauza pandemiei, iar în altele a fost limitat accesul. Cu toate acestea, nu se va renunța complet la restricții. Regulile vor fi diferite în funcție de fiecare regiune sau țară, dar vor include purtarea măștii de protecție în anumite zone, limite de capacitate la instalațiile de transport pe cablu, respectarea distanțării fizice și accesul pe baza certificatului COVID în spațiile interioare precum restaurante sau baruri. Instalațiile de transport prin cablu funcționează deja în unele stațiuni europene cu ghețari, precum Zermatt, Engelberg, Andermatt și Saas Fee în Elveția, Tignes și Les Deux Alpes în Franța, Cervinia în Italia, Hintertux și Solden în Austria, Ruka și Levi în Finlanda și Idre Fjall în Suedia. Stațiuni deschise la capacitate maximă pentru cei cu certificat verde, în Austria Deși în Austria a intrat în vigoare luni, 15 noiembrie, lockdown-ul pentru nevaccinați, unele stațiuni se pregătesc să se redeschidă la capacitate maximă pentru cei care prezintă certificatul digital (certificatul 3G, în Austria – n.r.), care atestă vaccinarea anti-COVID, trecerea prin boală sau testarea negativă. Documentul trebuie prezentat la cumpărarea biletelor pentru teleschi. În plus, turiștii vor trebui să poarte măști FFP 2 în telecabine și magazine.
Accesul în hotelurile și restaurantele austriece se va face, de asemenea, pe baza certificatului COVID. În St. Anton, parte a vastei zone de schi Arlberg din vestul Austriei, se așteaptă un sezon „normal”, estimează Mario Matt, proprietarul unui restaurant faimos, Krazy Kanguruh, și al unui bar de pe pârtie. „În acest moment, totul arată foarte bine, toată lumea este pregătită pentru sezon, (…) așteptăm cu nerăbdare un sezon normal”, a spus Matt, campion olimpic la slalom în 2014. „Acum doi ani a fost cel mai bun sezon pe care l-am avut vreodată și apoi a trebuit să închidem în martie 2020. Iarna trecută a fost tristă”, mai spune Mario Matt, care își amintește că anul trecut părea că stațiunea este „un oraș-fantomă”.
Ce reguli se aplică în Franța, Italia sau Elveția Pe de altă parte, în Franța nu va fi nevoie de certificatul digital pentru cumpărarea biletelor la teleschi, dar acesta va fi obligatoriu la localurile din interior. Iar în Italia, toți turiștii cu vârste de peste 12 ani vor trebui să prezinte documentul atât pentru a folosi instalațiile de transport pe cablu, cât și pentru accesul în restaurante. În stațiunile italiene, teleschiurile vor funcționa la capacitate maximă, în timp ce telecabinele vor putea primi doar 80% din numărul posibil de turiști, fiind vorba despre spații închise. În Elveția, în prezent, nu este necesar certificatul COVID pentru accesul pe pârtiile de schi, însă persoanele de peste 16 ani trebuie să-l prezinte pentru a avea acces în spațiile închise.
Specialiștii le recomandă turiștilor să se pună la curent cu regulile care se aplică în fiecare țară, pentru a nu avea parte de surprize neplăcute în vacanță.
„Dorința de a reveni pe pârtii a creat un sentiment palpabil de emoție. Stăruința oaspeților care se pregătesc pentru sezonul de schi este evidentă din apelurile pe care le primim. Oamenii vor schia în acest sezon. Există mult optimism”, spune Richard Lumb, cofondator și director al Kaluma Ski, un tour-operator de lux cu proprietăți în Courchevel, Franța și St. Anton, Austria.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.