Sâmbătă, pe 5 noiembrie, la Mizil, la Centru Cultural „Adrian Păunescu”, va avea loc un eveniment cinematografic

31 octombrie 2022  |  11:35  |  👁 252 Vizualizari


Sâmbătă, pe 5 noiembrie, la Mizil, la Centru Cultural „Adrian Păunescu”, va avea loc un eveniment cinematografic. Două filme în regia lui Gabriel de Achim.
17:00 – Ultima zi
19:00 – Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric
Ambele proiecții vor fi urmate de întâlnirea cu regizorul și actorii.
În ,,Ultima zi” povestea se condensează în jurul lui Adrian, un bărbat dintr-un oraş de provincie, care s-a hotărât să se călugărească. Primarul, poliţistul şi liderul Asociaţiei Tinerilor Creştini din oraş îşi conduc prietenul pe drumul spre mănăstire. Primarul, regizor amator, se oferă să filmeze călătoria, dar el are şi nişte planuri secrete pentru Adrian.
În ,,Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric” central este Teo, un regizor care repetă cu actorii pentru un nou proiect. Pe măsură ce înaintează, povestea compusă din cinci variante de lucru, în care singurele personaje constante sunt el, soția și fetița lor, scoate la suprafață episoade incerte, la limita dintre viață și ficțiune. Frământările apar la fiecare secvență din viața camuflată fie în piesa de teatru, fie în filmul care pare să nu aibă început și sfârșit.
Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.