Dinamo a pierdut și ultimul meci din 2021, 0-2 cu Farul iar Rednic a fost demis. Flavius Stoican este noul antrenor al dinamoviștilor. Ultima urare a lui Rednic către fani a fost să nu aibă sărbători ca ale sale.
Farul a controlat complet jocul în Ștefan cel Mare și în prima jumătate de oră Jefte își trecuse deja în cont o bară (min 22) și o mare ocazie de gol, când s-a trezit singur cu Eșanu (min 26). Până la pauza, câinii puteau și ei deschide scorul, dar Aioanei a reușit să scoată cu un reflex incredibil mingea trimisă cu capul de Popa (min 33). Gerul de afară l-a gonit pe Mircea Lucescu din tribunele stadionului după prima repriză din Ștefan cel Mare, iar plecarea lui l-a supărat pe Rednic.
După pauza, pe Jefte Betancor l-a găsit și norocul. N-a mai ratat când a primit mingea în fața porții și a deschis scorul pentru Farul (min 53). Tot el a contribuit și la golul de 2-0 înscris de Ganea, peste numai trei minute (min 56), iar până la final și-a mai trecut în cont o bară în Ștefan cel Mare (min 63).
Supărat că n-a putut să le facă o bucurie fanilor săi înainte de Crăciun, Rednic are un mesaj pentru ei: “Să nu fiți în pielea mea! Și să aveți sărbători pe care eu nu o să le am!”.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.