Rareș Cojoc, din nou pe primul loc la German Open Championships. Momentul în care fiul său a alergat pe podium

16 august 2026  |  14:05  |  👁 36 Vizualizari


Zi de neuitat pentru Rareș Cojoc. Împreună cu partenera sa, Andreea Matei, au obținut un nou premiu, locul I la prestigiosul turneu German Open Championships. Festivitatea de premiere a fost una cu totul și cu totul specială, cu o încărcătură emoțională aparte.

Fiul său cel mare, Ioachim, i-a fost alături în aceste momente importante. Copilul și-a susținut tatăl din public și a urcat cu el pe podium. Imaginile emoționante au fost publicate chiar de Rareș Cojoc.

Rareș Cojoc și partenera sa câștigă cel mai prestigios concurs de dans din lume

A fost o zi specială în lumea dansului, după ce Rareș Cojoc și partenera sa, Andreea Matei, au reușit să ia a doua oară consecutiv primul loc la cel mai prestigios concurs de dans din lume, German Open Championship (GOC). Competiția s-a desfășurat la Stuttgart, iar din public fiul cel mare al dansatorului, Ioachim, l-a susținut, alături de cei doi antrenori italieni ai cuplului,  Katia și Giordano Vanone.

Chiar înainte de intonarea imnului național al României, copilul a alergat direct spre podium, acolo unde tatăl său și partenera sa de dans ocupau treapta cea mai înaltă. Momentul emoționant a fost surprins și publicat pe rețelele de socializare. Rareș Cojoc l-a îmbrățișat pe Ioachim cu toată dragostea.

„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat șansa să trăiesc asemenea clipe alături de Ioachim. Aseară, la German Open Championships, am câștigat cel de-al 7-lea titlu de Grand Slam al carierei, iar bucuria de a-l avea alături de mine pe podium este greu de descris în cuvinte”, a mărturisit Rareș Cojoc, pe Instagram.

România, cu două perechi în finala de la Stuttgart

Rareș Cojoc și Andreea Matei au reușit să-i impresioneze pe arbitri, mai ales după momentele spectaculoase din Beethoven Hall. Cei doi s-au impus pentru al doilea an consecutiv la GOC, după ce au ieșit pe primul loc la toate cele cinci dansuri, și anume: vals lent, tango, vals vienez, slow foxtrot și quickstep. O altă pereche ce a ajuns în finală și a reprezentat România a fost formată din Georgy Kalashnikov și Daria Grigore.

Mai multe pentru tine

„Să înving la GOC e reușita supremă la care visez de copil. Să câștig a doua oară e deja o reverie”, a declarat Rareș Cojoc pentru  

„Eram mică și, după fiecare antrenament pe care-l luam la început în joacă, mă gândeam cum e să fiu regină. Așa mă simt acum, da, azi sunt regina pe care o vedeam în visuri. Când vor trece anii, momentele acestea îmi vor călăuzi existența și îmi vor da putere”, a declarat Andreea Matei, pentru sursa citată.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.