Președintele Nicușor Dan a avut un program special sâmbătă, de Adormirea Maicii Domnului. Acesta a fugit din București și a mers cu partenera sa, Mirabela Grădinaru, și copiii la Făgăraș.
Șeful statului a mers cu întreaga familie la rudele din Făgăraș, acolo unde a participat și la slujba de Adormirea Maicii Domnului. După ce s-a rugat la Mănăstirea Dejani, Nicușor Dan a fost fotografiat într-o ținută extrem de lejeră, înconjurat de SPP-iști.
Președintele României a participat alături de Mirabela Grădinaru și copiii la slujba de Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Dejani, situată în zona Munţilor Făgăraş, la aproximativ 21 de kilometri de municipiul Făgăraş, judeţul Braşov, orașul natal.
Acesta a mers în vizită la mătuşa sa, sora mamei sale, care poartă numele Maria. Dacă în cadrul slujbei acesta a optat pentru un costum negru, atunci când a mers la rude ținuta a fost ceva mai lejeră.
Acesta a fost surprins de localnici într-o pereche de pantaloni scurți verzi și un tricou alb. Mai mult decât atât, el s-a oprit, a stat de vorbă și a făcut câteva poze cu localnicii, ce erau încântați să-l vadă în carne și oase.
„A fost un moment emoţionant. Am avut onoarea să îl avem în mijlocul nostru pe preşedintele României de praznicul Adormirii Maicii Domnului. Nu s-a aşteptat nimeni ca dânsul să vină azi aici”, a povestit o localnică, conform
Nicușor Dan a lipsit de la festivitățile organizate la Constanța cu ocazia Zilei Marinei. CU toate acestea, la eveniment a fost, din partea Administrației Prezidențiale, consilierul prezidențial Marius Lazurca. Acesta a citit în cadrul manifestărilor mesajul transmis de șeful statului. Președintele le-a mulțumit marinarilor militari şi civili, susținând faptul că și-au ales o profesie care cere disciplină, competenţă şi curaj.
Mai multe pentru tine
„În această zi de sărbătoare, le mulțumesc tuturor marinarilor militari și civili. Și-au ales o profesie care cere disciplină, competență și curaj. Marea nu face niciodată concesii, iar cei care o cunosc învață că încrederea se câștigă prin pregătire, solidaritate și respect pentru colegi și pentru misiune. Aceste valori care definesc Marina Română de generații sunt un reper pentru întreaga noastră societate”, se arată în mesajul transmis de Nicușor Dan.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.