E liber la turism în Grecia! S-a deschis sezonul estival, au ajuns deja primii vizitatori din străinătate, auto-izolarea la destinație sau la întoarcerea acasă nu mai este obligatorie. E o decizie mult-așteptată, de vreme ce turismul asigură peste 20 la sută din Produsul Intern Brut al Greciei și a fost interzis aproape trei luni.
Primii turiști – printre ei, și români – au ajuns deja în Grecia. La frontiera cu Bulgaria au fost cozi de câțiva kilometri la primele ore, dar spre prânz, traficul s-a fluidizat. Aeroporturile din Atena și Salonic sunt singurele deschise deocamdată. Celelalte vor funcționa începând din 1 iulie.
Zborurile din Marea Britanie nu sunt permise încă. Pasagerii care vin din vestul Europei sunt supuși unor teste la sosire; pentru ceilalți se are în vedere testarea aleatorie. Apoi îi așteaptă locurile de cazare unde li se garantează o ședere fără contaminare.
Fiecare hotel are pregătit un plan de acțiune pentru eventualitatea vreunei descoperiri neplăcute. Orice turist care se va infecta pe teritoriul Greciei va trebui să intre în izolare pentru 14 zile la un hotel, pe cheltuiala statului elen.
La o populație de 11 milioane de oameni, Grecia a raportat sub 200 de decese provocate de COVID. Autoritățile au declarat că prioritatea lor e să facă din această țară cea mai sigură destinație de vacanță din Europa.
Anul trecut, Grecia a stabilit un record: 34 de milioane de vizitatori. Pentru acest an, previziunile sunt reduse la o treime.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.