Cercetătorii au compilat date din 75 de studii, efectuate între 1942 și 2021, care au menționat dimensiunile organelor sexuale pentru 55.761 de bărbați. Ei au descoperit că lungimea medie a unui penis în erecție a crescut de la 12,1 cm la 15,24 cm în ultimele trei decenii, potrivit Euronews. În timp ce subiectul poate părea amuzat pentru o serie de oameni și delicat pentru cei timizi, dr. Michael Eisenberg spune că această creștere „rapidă” este îngrijorătoare. „Creșterea s-a produs într-o perioadă relativ scurtă de timp. Orice schimbare generală în dezvoltare este îngrijorătoare, pentru că sistemul nostru reproductiv este una dintre cele mai importante piese ale biologiei umane. Dacă vedem o schimbare atât de rapidă, înseamnă că ceva major se întâmplă cu corpurile noastre”, spune el.
Cercetătorii se așteptau să vadă o scădere a dimensiunii medii a penisului în timp și au fost „surprinși” de rezultate, care ar putea fi cauzate de o serie de factori. Principala dintre posibilele cauze este prevalența substanțelor chimice nocive din pesticide și produse de igienă. „Aceste substanțe chimice care perturbă sistemul endocrin – și sunt multe – se regăsesc în imediata noastră apropiere și în dietă”, a mai spus dr. Michael Eisenberg.
Expunerea la substanțe chimice a fost, de asemenea, considerată drept cauză pentru pubertatea timpurie la băieți și fete, care poate afecta și dezvoltarea genitală.
Cercetările sugerează că substanțele chimice au un impact profund asupra sistemelor noastre reproductive. Numărul de spermatozoizi la bărbații din țările occidentale a scăzut cu 59% între 1973 și 2011, potrivit unei analize a 185 de studii care au implicat 45.000 de bărbați. Substanțele chimice pot afecta fertilitatea viitoare a bebelușilor care sunt încă în uter. Un studiu danez publicat săptămâna trecută a concluzionat că expunerea femeilor la „substanțe chimice” periculoase în timpul sarcinii ar putea afecta calitatea spermei copiilor în viitor.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.