„LUPII GALBENI” CÂȘTIGĂ LA SCOR DE NEPREZENTARE CU POLI ȘI SE CALIFICĂ ÎN SFERTURILE CUPEI ROMÂNIEI!

10 februarie 2021  |  07:20  |  👁 455 Vizualizari


Petrolul Ploiești a devenit cea de-a doua divizionară secundă calificată în sferturile de finală ale Cupei României, ediția 2020-2021. După Dunărea Călărași, care a beneficiat de retragerea din competiție a celor de la Turris, găzarii au spulberat Poli Iași pe „Ilie Oană”, scor 3-0 (2-0), trecând în următoarea fază.

Romario Moise a deschis scorul în minutul 17, Țicu dublând avanntajul formației lui Viorel Moldovan în primul minut al prelungirilor, la ambele goluri, goalkeeperul moldovenilor, Ianos Brânză având partea sa de vină. La zece minute de la reluarea jocului, Vasile Buhăescu a dus scorul la 3-0, stabilind totodată și scorul final al confruntării.

Andrei Cristea, care a condus în premieră Poli Iași în calitate de antrenor principal, s-a plâns la finalul meciului de pregătirea fizică a elevilor săi și a spus că va aduce un preparator fizic italian pentru a remedia situația.

„Sunt foarte multe lucruri de discutat, dar în momentul de față suntem foarte supărați pentru ceea ce s-a întâmplat astăzi. Am spus de la început că voi trata această partidă cu gândul la meciul cu Astra din campionat. Am încercat să găsesc diverse variante de joc, am încercat să folosesc jucători pe diverse poziții pentru a-mi da seama de anumite lucruri, dar și fizic stăm rău. Voi încerca să îmi aduc și un preparator fizic. Avem nevoie să schimbăm un pic lucrurile. Nu sunt mulțumit de ceea ce se întâmplă, indicii și parametrii nu sunt cei mai buni”, a declarat Andrei Cristea după meci.

Programul optimilor de finală ale Cupei României:

Dunărea Călăraşi – Turris-Oltul Turnu Măgurele 3-0 *)
Petrolul Ploieşti – Politehnica Iaşi 3-0
Miercuri, 10 februarie
ora 14:30 Farul Constanţa – Chindia Târgovişte
ora 17:15 Universitatea Cluj – UTA Arad
ora 20:30 Dinamo Bucureşti – FCSB
Joi, 11 februarie          
ora 15:00 Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Gaz Metan Mediaş
ora 17:45 ASU Politehnica Timişoara – Astra Giurgiu
ora 20:30 FC Botoşani – Universitatea Craiova
*) rezultat stabilit la „masa verde”

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.