Iată cele mai importante întrebări despre implanturi dentare și răspunsurile precise

2 aprilie 2021  |  10:27  |  👁 704 Vizualizari


Atunci când trebuie să înlocuiești unul, mai mulți sau chiar toți dinții prezenți pe una dintre arcadele dentare, cea mai bună soluție a medicinei moderne este reprezentată de tratamentele cu implanturi dentare.

Acestea sunt nu numai recomandarea medicilor specialiști din întreaga lume, dar și a milioanelor de pacienți care se bucură, în prezent, de sănătate orală.

Astfel, un asemenea tratament va asigura funcționalitate totală a danturii și o estetică impecabilă, motiv pentru care trebuie să știi totul despre acest subiect. Tocmai de aceea, în rândurile de mai jos vei putea descoperi câteva dintre cele mai comune întrebări legate de tratament și răspunsurile clare, astfel încât, data viitoare când pășești în cabinetul stomatologic cu o astfel de problemă, să știi ce rezolvare este potrivită.

Ce presupun și ce oferă tratamentele cu implanturi dentare?

Procesul de realizare și implantare a unui dinte artificial este compus din 3 etape simple. Prima etapă a tratamentului cu implanturi dentare presupune chiar inserarea implantului propriu-zis în structura osoasă. Aceasta se realizeaza sub anestezie locală, astfel încat pacientul nu simte nicio durere. Timpul de inserare a unui singur implant poate fi de 20-30 de minute.

După ce este implantat șurubul din titan, se va monta bontul protetic de vindecare sau o coroană provizorie fixă în maxim 24 de ore, după caz, iar etapa finală va cuprinde atașarea coroanei dentare definitive la circa 2-4 luni. Aceasta este partea vizibilă a dintelui artificial, așadar va fi realizată din materiale de înaltă rezistență și durabilitate, cu aspect similar smalțului dentar, cum ar fi ceramica integrală, ceramica pe suport de zirconiu sau zirconiu integral.

Rezultatul acestui tratament inovator este obținerea unui dinte artificial care să poată înlocui cu succes orice dinte natural deteriorat. Astfel, scopul principal al specialistilor în implantologie şi protetică dentară va fi să realizeze o restaurare cu implant dentar funcțională și cu aspect natural, garantând o mușcătură corectă pe termen lung și o viață socială lipsită de complexe.

Care sunt beneficiile de care te vei bucura?

Confort optim și senzația de dinte natural;
Obținerea unei masticații corecte, astfel încât dinții vor avea o uzură minimă;
Păstrarea vitalității și calităților dinților învecinați, întrucât alternativa oferită de punțile dentare nu îndeplinește această cerință;
Prevenirea dezvoltării afecțiunilor gingivale și a bolii parodontale;
Îmbunătățirea fizionomiei, mai ales dacă este reconstruit unul dintre dinții din față;
Evitarea riscului de atrofiere a osului din zona dinţilor lipsă și migrarea dinților adiacenţi către spațiul lăsat liber.

Există și riscuri asociate tratamentelor cu implanturi dentare?

În cadrul unei clinici moderne, riscurile asociate procedurilor din cadrul acestui tratament sunt aproape nule, însă trebuie să le cunoști înainte de a începe tratamentul. Astfel, după inserarea implanturilor, pacienții pot constata mici vânătăi și sângerări, umflarea feței sau a gingiei, disconfort sau dureri ușoare pentru o perioadă scurtă de timp, probleme sinusale sau chiar atingerea nervilor în cazul în care medicul nu are experienţa necesară. În cazuri extrem de rare, implantul dentar poate fi respins de către organism.

Primele riscuri din listă sunt reacții naturale ale organismului produse într-un procent redus din cazuri, venind în urma procedurii de inserare a rădăcinii artificiale. Disconfortul de acest tip va dispărea după câteva zile de la introducerea șurubului din titan. Riscurile de la finalul listei, însă, pot fi periculoase, iar pacienții le pot evita apelând la medici cu experiență vastă în chirurgie şi implantologie dentară.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.