Un număr de 10 paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19 sunt libere la nivel naţional, iar în Bucureşti nu mai este niciun disponibil. conform datelor anunţate, duminică, de autorităţi.
″În data de 26 septembrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1273 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. De asemenea, 1220 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.
În București sunt avizate de DSP 266 de paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.
La nivel național sunt libere 10 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în București nu sunt paturi libere la acest moment.
Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
“Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare”, au precizat autoritățile.
Situație paturi ATI destinate pacienților de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, neocupate: Ialomița – 1, Sibiu – 3 și Vrancea – 6.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.