Urmând dieta cu supă de varză vei slăbi 5-6 kilograme într-o săptămână, perioada maximă în care o poți urma. Meniul tău zilnic va fi reprezentat în proporție de 80% de supa de varză, la care poți adăuga în fiecare zi anumite alte alimente, care să te ajute puțin să echilibrezi balanța nutrițională.
Dacă vei întreba nutriționiștii, cu siguranță toți îți vor spune că nu îți recomandă această dietă, în primul rând pentru că nu este o soluție pe termen lung. Aproape toate persoanele care urmează acest regim și după terminarea lui se întorc la alimentația normală, se îngrașă la loc.
Specialiștii spun că acest lucru se datorează faptului că cele 5-6 kilograme piedute sunt de fapt apă și nu grăsime. Iar când revii la modul tău obișnuit de alimentație, toată această apă se va întoarce în organism.
Un alt dezavantaj al dietei este aportul de energie, limitat la aproximativ 1000 de calorii pe zi. Poate să ți se pară un avantaj pentru slăbit și într-un fel, este. Însă după doar câteva zile vei începe să te simți mai slăbită, mai apatică și te poți confrunta chiar și cu ușoare dureri de cap. În condițiile în care o alimentație echilibrată ne asigură între 1600 și 2000 de calorii zilnic, reducerea acestora la jumătate este o schimbare destul de mare pentru organismul tău.
Dieta cu supă de varză are însă și câteva avantaje pe care le poți lua în calcul. În primul rând, are un atu puternic în privința rapidității, ușurinței și costurilor reduse. Supa de varză se prepară ușor, nu este costisitoare, iar rezultatele se văd în doar câteva zile.
Varza are și câteva beneficii pentru sănătate, fiind bogată în fibre și antioxidanți, în special vitamina C. Problema nu este deci că varza ar fi nesănătoasă, ci că se poate să nu reprezinte un aport caloric suficient pentru ca tu să poți funcționa la randament maxim.
Dacă însă vrei să încerci acest regim și îmbrățișezi cu entuziasm ideea de a mânca aproape doar supă de varză o săptămână întreagă, îți recomandăm să o faci doar atunci când ai nevoie de o soluție rapidă ș nu găsești altă rezolvare. În plus, discută cu un nutriționist pentru a evita și alte probleme care pot apărea în cursul sau după dietă: balonare, probleme digestive, amețeli, migrene, slăbiciune musculară.
Supa de varză nu trebuie să fie plictisitoare, mai ales fiindcă o vei mânca zilnic. Pe lângă varză poți adăuga și alte legume care să îi îmbunătățească gustul. Iată o propunere de rețetă:
Pentru aromă poți adăuga: sare, piper, pudra de curry, ierburi mixte sau orice alt condimente.
sursa: doc.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.