Înotul este una dintre activitățile fizice care adesea e trecută cu vederea atunci când se vorbește despre beneficiile mișcării. Și asta fiindcă nu creează senzația că ar genera o activitate de o intensitate suficient de mare încât să-ți modeleze mușchii sau să-ți îmbunătățească activitatea cardiovasculară. În realitate, lucrurile stau pe dos: înotul e cel mai bun exercițiu fizic de care poate beneficia întregul tău organism. Deoarece oferă posibilitatea de a pune la lucru toate grupele majore de mușchi, fără ca aceasta să aibă un impact distructiv asupra sistemului osos.
Mai jos vom analiza argumentele pentru acest fapt și vom vedea de ce putem să mergem la bazin pentru a ne construi și tonifia mușchii, în același timp cu posibilitatea de a scăpa de caloriile nedorite.
1 Înotul se poate practica pe întreaga perioadă a anului
Primul beneficiu major este că poți înota în permanență, indiferent de anotimp. Totul e să găsești o piscină, interioară (când e frig afară) sau exterioară, și astfel nu vei mai avea grija vremii. Când afară ninge, te vei bucura de căldura apei și, dimpotrivă, când afară e arșiță, activitatea din bazin te va răcori. În acest fel, îți poți programa sesiunile de înot în orice zi a săptămânii dorești.
2 Ai parte de o flexibilitate mai mare
Când te duci la sală, ești dependent de „fiarele” cu care lucrezi, și care îți izolează (și lucrează) fiecare grupă de mușchi. Și chiar dacă acest lucru e bun pentru creșterea masei musculare, poate duce la dezechilibru și la dureri de încheieturi. Pe de altă parte, când înoți, lucrezi simultan cu o mulțime de mușchi, iar gama de mișcări făcute cu mâinile și picioarele e mult mai extinsă.
3 Arzi grăsimile
Înotul e un exercițiu cardiovascular care ajută mult la arderea a numeroase calorii. În acest fel, vei ajuta organismul să scape de grăsimile inutile și creezi o definiție musculară de toată frumusețea.
4 Îmbunătățești fitnessul general
Precum am precizat mai sus, înotul e un foarte bun exercițiu cardio, iar acest fapt va avea un efect pozitiv și în privința exercițiilor pe care le faci la sală. Vei descoperi că poți să lucrezi mai mult și că organismul va face față mai bine la intensități sporite ale activității fizice.
5 Îmbunătățești tonusul muscular
Înotul pune mușchii în mișcare, iar cel mai bun lucru este numărul mușchilor utilizați atunci când înoți. În funcție de ritm, folosești mâinile, picioarele și abdomenul, pentru a te propulsa prin apă. Fiindcă faci acest lucru pe perioade lungi, efortul vine la pachet cu o foarte bună tonifiere a mușchilor.
6 Înotul oferă un exercițiu fizic cu impact scăzut
O bună activitate desfășurată în bazin este excelentă și pentru încheieturi, având un impact scăzut asupra acestora. Prin urmare, nu vei avea probleme ulterioare legate de genunchi, spre exemplu, așa cum se poate întâmpla după ce mergi la sală și ridici greutăți.
7 Înotul te ajută să-ți revii după accidentări
Dacă ai suferit un accident sau ai probleme cu încheieturile sau cu spatele, înotul e cel mai bun mijloc pentru a face exerciții fizice fără să-ți înrăutățești situația. Dimpotrivă, înotul ajută la scăderea gradului de disconfort. În timp ce înoți, corpul e susținut de apă, iar acest lucru, laolaltă cu folosirea mușchilor de bază, reprezintă un bun adjuvant pentru rezolvarea problemelor de spate.
8 Folosește înotul în concordanță cu alte activități
Probabil că doar înotul nu te va ajuta să-ți sculptezi trupul așa cum dorești. Te ajută la tonifierea musculară și la arderea grăsimilor, dar pentru mai mult va trebui să continui să ridici greutăți. Poți alterna ridicarea acestora cu sesiunile de înot sau poți pur și simplu să integrezi mersul la bazin în rutina deja existentă.
Dacă simți nevoia sa ai un antrenor personal, angajează-ți unul, care te poate îndruma, propunându-ți un program individualizat. De pildă, poți înota o lungime de bazin, apoi ieși, faci câteva flotări, te întorci din nou în bazin, mai faci o lungime și repeți acest exercițiu de câteva ori.
9 Înoată și ține o dietă corectă
Deși nu există o direcție specifică prin care să se precizeze cum te vei modela prin intermediul înotului, e foarte important ca alături de mersul la bazin să ții și o dietă. Chiar dacă ai de gând doar să slăbești sau, mai mult, să faci mușchi, e nevoie să fii foarte atent la ceea ce mănânci. Pentru a arde grăsimile trebuie să consumi mai puține calorii. Un alt lucru obligatoriu este să te bazezi zilnic pe o sursă de proteine.
10 Schimbă modul de antrenament
Organismele noastre se adaptează și se obișnuiesc incredibil de repede cu tot felul de situații. Prin urmare te vei trezi înțepenit în aceeași rutină după câteva săptămâni sau luni, fără a mai vedea un semn de progres. Asta deoarece corpul tău s-a obișnuit cu aceleași exerciții repetitive. De aceea, dacă introduci înotul în programul de antrenament, vei „șoca” organismul și îți vi îmbunătăți condiția generală.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.