Cursuri IT. De ce renunțarea la ele poate fi decizia ideală pentru succesul tău ca programator?

28 noiembrie 2022  |  10:02  |  👁 271 Vizualizari


”Matematica nu e pentru toată lumea!” – e o sintagmă pe care am auzit-o cu toții de-a lungul anilor de școală. Apoi, aceasta a ajuns să fie extinsă și la celelalte domenii care sunt considerate mai ”pretențioase”, printre care se numără și domeniul programării.

Cu toate astea, trebuie să știi că fiecare dintre noi poate învața orice, atât timp cât există:

• susținerea și ghidarea unor specialiști cu expertiză în domeniu;
• motivație;
• implicare;
• muncă;
• seriozitate.

Dintre cele 5 lucruri enumerate mai sus, unul singur nu stă în puterea ta în totalitate, dar îți poate influența în mod categoric evoluția: profesorii!

De ce trebuie să renunți la cursuri IT ca să poți să-ți dezvolți o carieră de succes în programare?

Poate ți se pare radical, însă nu este deloc absurd! Dacă deja participi de ceva vreme la cursuri IT, însă simți că te-ai blocat și că nu progresezi, poate este momentul să reconsideri decizia.

Cursurile de programare au, acum, alternativă! Petru Trîmbițaș a pus bazele unui program de învățare fondat pe principiile marilor companii americane Facebook și Google.

Tânărul clujean a observat pe parcursul colaborării cu cele două companii din Statele Unite ale Americii că specialiștii din cadrul acestora pun un accent extrem de important pe implicațiile vieții personale și efectele acesteia asupra succesului profesional.

În consecință, programul de învățare gândit de Petru Trîmbițaș este, de fapt, un mentorat. În cadrul acestuia vei beneficia de ghidaj 100% oferit de mentori, cât și de ședințe de dezvoltare personală oferite de specialiști în domeniu și coachi cu expertiză.

Platforma mentoratului este organizată astfel încât să înveți progresiv și îți propune o jonglare cu noțiunile teoretice și practice, după nevoi. Un atu incontestabil al programului de învățare, comparativ cu clasicele cursuri IT, îl reprezintă faptul că poți învăța independent, de unde, când, cum și cât vrei. Cu toate că vei învața în ritmul tău, nu vei fi niciodată singur. Mentorii îți vor fi alături pas cu pas, de la prima logare pe platformă și până la angajare. Dincolo de pregătirea tehnică, mentorii te vor însoți în toate etapele interviului. Aceștia te vor ajuta să-ți îmbunătățești abilitățile soft skills și tehnice, astfel încât să poți face față tuturor provocărilor potențialilor angajatori.

În plus, după parcurgerea integrală a problemelor de pe platformă, mentorii te vor ajuta să-ți scrii propria aplicație sau să-ți realizezi propriul portofoliu de proiecte.

În timp ce mentorii se ocupă de dezvoltarea ta profesională, coach-ii sunt cei responsabili cu ”resetarea” minții tale și setarea unui mindset pozitiv. Aceștia te vor ajuta să înveți să îți gestionezi emoțiile și gândurile negative, să te auto-motivezi și să îți dezvolți strategii și tehnici care să te ajute să depășești eventualele eșecuri. În plus, coach-ii vor avea în vedere și dezvoltarea abilității de comunicare personală și inter-personală – una dintre cele mai urmărite abilități non-tehnice de angajatorii din domeniul IT, în prezent.

Programează o ședință de consultanță cu mentorii și convinge-te de diferențele dintre clasicele cursuri IT și mentoratul în programare. Apoi decide chiar tu dacă nu e mai bine să renunți la cursuri și să continui cu un program care să te ajute să transformi visul în realitate, în doar câteva luni.

sursahttps://www.dcnews.ro/cursuri-it-de-ce-renuntarea-la-ele-poate-fi-decizia-ideala-pentru-succesul-tau-ca-programator_896636.html

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.