Peste 80% dintre pacienţii vindecaţi de Covid-19 au, chiar şi la 2 luni de la momentul infecţiei, senzaţie de discomfort.
De aceea, sunt recomandate investigaţii ale plămânilor la 3 luni, la 6 luni și la un an de la momentul testului pozitiv.
În plus, masca se poartă de când plecaţi de acasă. Iar adulţii au nevoie, în această perioadă, de trei vaccinări.
După 7 luni de pandemie, ştim sigur că pacienţii care au suferit de Covid-19 trebuie să îşi verifice starea de sănătate la fiecare 3 luni. Şi după finalul infecţiei poate persista oboseala, dar şi senzaţia de respiraţie incompletă.
Dr. Valeriu Gheorghiţă, medic primar, boli infecţioase: „Ce are în spate acest discomfort pulmonar. fibroza pulmonară? Se pare că vindecarea acestor pacienți se face cu sechele, cu modificarea structurii plămânului, care implică schimbul de gaze, care înseamnă oboseală şi discomfort”.
Toţi aceşti pacienţi pot avea în plămân fibroză. Adică cicatrici în ţesutul pulmonar. De asemenea, se ştie că şi în cazul formelor uşoare de Covid-19 poate să apară inflamaţia muşchiului inimii. Aşa numita miocardită.
Dr. Valeriu Gheorghiţă: „Necesită la o lună, două, trei luni după externare să fie evaluaţi şi monitorizaţi de un serviciu de pneumologie sau cardiologie”.
Nu ignoraţi controalele medicale, chiar dacă simptomele Covid-19 nu au fost severe!
Şi din acest motiv – leziuni cronice care rămân după infecţia cu SARS-COV-2 – purtaţi mască imediat ce aţi ieşit din casă. E cea mai sigură atitudine în contexul în care sunt aproximativ 3.000 de infectări zilnic.
Şi, în al doilea rând, e perioada vaccinărilor. Nu doar pentru gripă.
Dr. Beatrice Mahler, manager al spitalului Marius Nasta: „Cred că trebuie să ne schimbăm mentalitatea în raport cu vaccinarea adultului în această perioadă şi cred că va trebui o regulă de viaţă vaccinarea adultului. Anul, vaccinul antigripal. O dată în viaţă, vaccinul anti-pneomococic. Și DTP, o dată la 10 ani”.
Acestea sunt scheme recomandate în Uniunea Europeană. Vaccinul anti-pneumococic trebuie făcut şi de adulţi şi nu doar de cei mici. Pentru că 90% dintre pneumoniile bacteriene sunt produce de pneumococ. Iar vaccinul DTP există în schema naţională pentru imunizarea celor mici şi ar trebui administrat adulţilor ca rapel.
Plămânul pacienţilor infectaţi cu virusul Covid-19 devine o „rană deschisă”. Infecţia virală degradează suplimentar mecanismele de protecţie ale plămânului, fenomen care conduce uşor la infecţii bacteriene. Cea mai frecventă este pneumonia cu pneumococ. De aceea, e importantă vaccinarea anti-pneumococică în cazul adulţilor, o singură dată.
Iar vaccinul DTP, care trebuie făcut de către adult la fiecare 10 ani, protejează împotriva altor tipuri de infecţii respiratorii, care se pot suprapune peste Covid-19, aşa cum se poate suprapune şi gripa.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.