Rareș Cojoc și-a sărbătorit recent ziua de naștere alături de familie și prieteni, însă un detaliu nu a trecut neobservat de internauți. Andreea Matei, partenera sa de dans din ultimii 11 ani, a lipsit complet de la petrecere, iar apariția unei tinere misterioase lângă sportiv a alimentat imediat speculațiile din mediul online.
Andreea Matei, partenera de dans a lui Rareș Cojoc din ultimii 11 ani, a lipsit de la petrecerea organizată cu ocazia zilei de naștere a dansatorului. În schimb, sportivul și-ar fi făcut apariția la eveniment alături de o tânără misterioasă, pe care le-ar fi prezentat-o apropiaților săi.
Rareș Cojoc a sărbătorit alături de familie, prieteni și noua sa parteneră, iar absența Andreei Matei a fost observată imediat de cei care îl urmăresc. Mai mult, dansatoarea nu a publicat nimic în mediul online cu ocazia aniversării.
Perioada prin care trece Rareș Cojoc este una plină de schimbări. După divorțul intens mediatizat de Andreea Popescu, mama copiilor săi, campionul mondial la dans sportiv încearcă să își găsească echilibrul și să se concentreze atât pe carieră, cât și pe viața personală.
Recent, dansatorul și-a sărbătorit ziua de naștere într-un restaurant de lux din Capitală, unde atmosfera a fost întreținută de preparate gourmet, șampanie Dom Perignon și un tort cu artificii. Totuși, internauții au remarcat imediat că Andreea Matei nu apare în nicio fotografie de la eveniment.
Absența ei a alimentat speculațiile privind o posibilă ruptură între cei doi, fie pe plan profesional, fie personal. De-a lungul timpului, mulți au crezut că Rareș Cojoc și Andreea Matei formează un cuplu, mai ales datorită chimiei pe care o afișau pe ringul de dans și a timpului petrecut împreună la antrenamente și competiții. Cu toate acestea, Rareș Cojoc a negat mereu zvonurile și a spus că relația dintre ei este strict profesională.
„Nu ( nu i-a fost infidel Andreei Popescu). Sunt foarte nefondate sincer ( speculațiile cu privire la relația cu Andreea Matei). Mă gândesc așa la natura umană, știi? Te gândești că, ok, doi oameni se separă, el călătorește și își petrece foarte mult timp cu ea.
E cel mai ușor de judecat în sensul acesta. Dar lucrurile nu stau așa și nici nu au stat așa. Andreea Matei, adică partenera mea, știe tot procesul prin care am trecut. Bineînțeles, mi-a fost alături ca și parteneră pentru că a trebuit să discut anumite lucruri cu ea, pentru că ne vedem în fiecare zi în sala de dans și trebuie să creăm o echipă puternică.
Trebuie să fim acolo unul pentru celălalt, atât pe ringul de dans, cât și la antrenamente și este absolut normal”, a explicat Rareș Cojoc la podcastul „Acasă la Măruță”.
La aniversarea de 37 de ani, atenția invitaților ar fi fost atrasă de tânăra care l-a însoțit pe dansator pe tot parcursul serii. Îmbrăcată într-o rochie neagră, cu spatele gol, aceasta a stat în permanență în apropierea lui Rareș Cojoc.
Mai multe pentru tine
Cei doi au petrecut mult timp împreună, au dansat și au avut mai multe gesturi de apropiere care nu au trecut neobservate.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.