Ce poți face cu o cadă veche. Dana Rogoz a transformat-o într-un obiect spectaculos

29 iulie 2026  |  19:10  |  👁 25 Vizualizari


O cadă veche poate părea inutilă la prima vedere, însă materialele din care este făcută- fontă, metal, acril- o transformă într‑un obiect extrem de versatil. Este rezistentă, spațioasă, ușor de adaptat și poate deveni un element decorativ spectaculos. 

Sfaturi pentru reutilizarea unei căzi vechi

O cadă veche poate fi transformată într‑un ghiveci impresionant pentru plante ornamentale, arbuști sau flori perene. Adaugă pietriș pentru drenaj, pământ de calitate și plante rezistente. În aceeași idee, poți face o mini grădină în cada veche. Roșiile cherry, salata, busuiocul sau menta cresc excelent într‑o cadă. Spațiul delimitat ține dăunătorii la distanță și permite controlul solului.

O cadă veche poate deveni un mic iaz decorativ care aduce prospețime, culoare și un plus de viață în grădină. Datorită adâncimii și formei, este ideală pentru plante acvatice, pietre decorative și lumini solare. Dacă adaugi un sistem de filtrare, poți crește chiar și peștișori, transformând proiectul într‑un ecosistem complet.

O cadă din fontă are potențialul de a deveni elementul central al băii. Recondiționarea începe cu îndepărtarea stratului vechi de vopsea și tratarea eventualelor zone afectate de rugină. Interiorul poate fi refăcut cu email special pentru căzi, care oferă un finisaj lucios, uniform și rezistent.

Exteriorul este partea unde poți fi creativ: vopsea neagră mată, alb imaculat, pasteluri elegante sau chiar culori metalice- toate pot transforma cada într‑un obiect de design.

Dana Rogoz a folosit o cadă veche ca piesă decorativă

Pentru a oferi un plus valoare terasei sale, Dana Rogoz a decis să folosească o cadă veche ca piese decorativă. 

Mai multe pentru tine

„Cada este chiar vechea cadă a casei, pe care am recondiționat‑o și apoi am decupat‑o în această formă, cât să devină o canapea perfectă pentru terasă. Ca să fie comodă, o umplu cu perne (chiar mai multe decât sunt în imagini acum) și de acolo admir trandafirii proaspăt înfloriți. Jardinierele le‑am primit cadou de la prietena mea Alina Chivulescu. Am plantat în ele o mulțime de flori deja, cărora se pare că le merge foarte bine. Ba chiar am plantat și niște bulbi (mai multe tipuri de flori), din care acum câteva zile au ieșit la suprafață câteva frunzulițe. Așa de tare m‑am bucurat!”, a mărturisit Dana Rogoz pe blog-ul său,

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.