50% dintre hotelurile din România se închid: celebrul Iaki al lui Hagi, Ramada Parc, Aro Brașov, Rozmarin, International Sinaia

18 martie 2020  |  15:04  |  👁 751 Vizualizari


Circa 90 de hoteluri din totalul de 900 care funcționează permanent în România au fost închise din lipsă de clienți, iar alte 40% urmează să fie închise în curând. Lista, redactată de Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR) și obținută de Profit.ro, indică faptul că printre hotelurile deja închise sunt celebrul Iaki al lui Gheorghe Hagi, Ramada Parc București al lui Radu Dimofte, dar și alte unități extrem de cunoscute, precum Teleferic Poiana Brașov,  Aro Brașov, Rozmarin Predeal, Ramada Iași, Opera Plaza Cluj, International Sinaia.
În mod normal, din totalul celor 1.500 de hoteluri din țară, 600 sunt deschise sezonier și 900 funcționează permanent. Dintre cele deschise permanent, însă, 10% au fost deja închise, din cauza scăderii drastice a numărului de clienți și a evenimentelor anulate, pe fondul epidemiei de coronavirus.

Printre acestea sunt 9 hoteluri închise de SIF Transilvania în Felix, Ramada Iași, Ramada Parc București, Rozmarin Predeal, 5 hoteluri ale grupului Bacolux în zona Herculane, Iaki Mamaia, Ramada Constanța, Teleferic Poiana Brașov, Snagov Club, Central Plaza Piatra Neamț, Regineta București, International Sinaia, Mara Sinaia, Palace Sinaia, Rizzo Poiana Brașov, Opera Plaza Cluj, Traian Drobeta Turnu Severin, Clipa Drobeta Turnu Severin, Aro Brașov, Capitol Brașov, Royal Cluj, Alex&George Cluj etc.
Potrivit estimărilor FIHR, alte circa 40% din numărul total de hoteluri active urmează să fie închise în perioada imediat următoare, repprezentând încă 360 de unități. „Estimăm un număr de 450 hoteluri care vor fi închise până la finalul lunii martie pentru o perioadă de minimum 3 luni. Gradul de ocupare a hotelurilor la nivel național a scăzut în prima săptămână din martie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, de la 64% la 22%”,

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.