27 iulie, ZIUA PORȚILOR DESCHISE la Rezervația Arheologică Târgșoru Vechi

21 iulie 2022  |  10:06  |  👁 373 Vizualizari


Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova în colaborare cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române organizează pe 27 iulie ZIUA PORȚILOR DESCHISE la Rezervația Arheologică Târgșoru Vechi, eveniment ajuns la ediţia a XI-a.

“Iubitorii de istorie și arheologie sunt așteptați la baza Rezervației Arheologice Târgșoru Vechi, situată la aproximativ 8 km vest de municipiul Ploiești, pe partea dreaptă a șoselei Ploiești – Târgșor, județul Prahova, pentru a afla mai multe informații cu privire la istoricul și cercetările întreprinse în acest important sit arheologic.

Cercetarea arheologică în perimetrul actual al rezervaţiei a fost demarată în anul 1956. Săpăturile arheologice, efectuate în vara anului 1956 pe teritoriul fostului târg medieval de la Târgşor, au fost planificate de Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române şi realizate cu fondurile Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova (atunci Muzeul de Istorie al Regiunii Ploiești).
Colaborarea de peste 60 de ani dintre cele două instituţii a generat acumularea unei cantități importante de informații şi artefacte, contribuind la rescrierea istoriei locului. Cercetările arheologice întreprinse pe malurile pârâului Leaota au scos la lumină urme de locuire ce definesc toate epocile din paleoliticul superior şi până în secolul al XIX-lea.
Această ediţie se va desfăşura în intervalul orar 11.00 – 16.00 şi cuprinde omagierea arheologilor Gheorghe Diaconu și Dan Lichiardopol, urmată de vizitarea expoziției de sit „Târgșor – un sit milenar” care prezintă istoricul cercetărilor și monumentelor arheologice identificate și cercetate la Târgșoru Vechi

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.