Votul intern le-a dat cu virgulă USR-iștilor! Acum dau vina pe IT-iști!

17 septembrie 2019  |  20:12  |  👁 402 Vizualizari


Ionuț Moșteanu, membru în Biroul Național al USR, a declarat că a fost reluată numărătoarea voturilor de la alegerile interne din cauza unei erori de soft. Astfel, la o primă numărătoare, Ștefania Petre era în BN, iar la o a doua intra Andrei Corbu.

„Acum încercăm să lămurim, să instituționalizăm o renumărare a voturilor. Ștefania Petre este o victimă colaterală a acestei erori. La prima numărătoare era în Biroul Național, iar la următoarea, intra colegul Andrei Corbu”, a explicat Ionuț Moșteanu.

Acesta a explicat că a existat o eroare la nivelul softului, deoarece nu au fost toate buletinele electronice scanate corect, inversându-se niște numere, iar la numărătoarea buletinelor în format fizic, membri ai USR au sesizat greșeala.

„A fost vot pe liste deschise, preferențial, câteva buletine cu multe liste, multe nume și s-a făcut un soft de scanat buletinele, iar la numărătoare, câteva au fost numărate greșit, nu au scanat complet, iar numărând corect, pentru că există buletinele în format fizic, se face o reordonare, iar una din celelalte liste a prins un număr în locul numărului 9 de pe lista lui Cosette Chichirău. A fost o eroare a softului de numărare. Mâine (miercuri – n.r.) avem Biroul Național, vom lua act de renumărare și vom vedea rezultatele finale”, a completat Moșteanu pentru sursa citată.

Ionuț Moșteanu a mai spus că nu a fost vina Ștefaniei Petre pentru eroarea numărării voturilor, ci este posibil să fi fost greșeli la testarea sistemului în cadrul echipei de IT.

„Dacă vreți să dăm vina pe cineva, este vorba de IT-iști care au testat sistemul, poate nu și-au dat seama. La numărătoarea paralelă, ne-am dat seama că există niște greșeli”, a conchis Moșteanu.

Sursa: Mediafax.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.