Legendarul Phil Collins, măcinat de probleme de sănătate, a susținut un ultim concert la sala O2 din Londra, alături de camarazii Mike Rutherford și Tony Banks de la Genesis.
La cei 71 de ani ai săi, el a cântat stând pe un scaun și a glumit cu publicul că își va căuta un loc de muncă „adevărat”. Formația se reunise în acest an pentru turneul „Last Domino?”, amânat din cauza pandemiei, după o întrerupere de 14 ani.
Collins a avut numeroase suferințe în ultimii ani, inclusiv o dizlocare de vertebră cervicală în 2007 care i-a afectat inervația mâinilor. Din 2015 a folosit un baston, după o operație la spinare și a spus în septembrie anul trecut că „mai poate ține cu greu în mână un băț pentru baterie”.
„Nu mai fac chiar nimic. Nu mai exersez acasă. Repetițiile sunt exercițiile. Băieții îmi reproșează, dar nu pot să fac altfel. Desigur, sănătatea schimbă multe, să stau așezat în spectacol schimbă lucruri. Dar am descoperit la turneele solo recente că publicul încă ascultă și răspunde. Nu este cum aș fi vrut, dar asta este”, a spus artistul.
Genesis s-a constituit în 1967 și a devenit celebră în anii ’70, vânzând peste 100 de milioane de albume. Collins a devenit bateristul grupului și vocalist secund în 1970, înainte de a deveni solist în 1975.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.