Valoarea bonurilor de masă crește la 20 de lei. Proiectul a fost iniţiat de PSD

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege care prevede majorarea valorii nominale a tichetelor de masă de la 15,18 lei la 20 de lei. S-au înregistrat 267 de voturi ”pentru”.
Proiectul de lege modifică în acest sens art. 14 din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare. “Valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 20 de lei”, prevede proiectul.
Prevederile legii intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care actul normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Proiectul a fost iniţiat de deputatul PSD Valeriu Steriu şi toţi reprezentanţii grupurilor parlamentare s-au exprimat în favoarea acestuia.

Distribuie:


Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.