După câteva zile mai reci ca până acum, vremea se schimbă din nou, astfel că vom avea episoade meteo total neaşteptate pentru această perioadă, spun meteorologii.
Vremea se va încălzi în toată ţara începând de astăzi, astfel că zilele următoare, maximele vor ajunge cu mult peste cele normale în această perioadă a anului.
Temperaturile vor fi mai degrabă specifice primăverii, putând ajunge chiar şi la 19-20 de grade Celsius în sud-estul ţării, anunţă meteorologii.
De vină este, se pare, valul de aer tropical care va ajunge şi în România.
„Perioada caracterizată cu valori termice apropiate de normal, îndeosebi ziua, în majoritatea regiunilor extracarpatice, este la final.
Conform materialului de prognoză realizat de către ICON (13.01.2023, 12 UTC valabil pentru 17.01.2023, 12 UTC via meteologix.com), spațiul geografic al României va fi în calea unei advecții de aer cald, de natură tropicală.
Rezultatul acestei advecții va fi asociată cu abateri termice de până la 7 – 12C în raport cu media climatologică 1991 – 2020.
Vremea deosebit de caldă care va urma să caracterizeze spațiul geografic al României în cea mai mare parte a săptămânii viitoare este asociată cu sectorul cald al unei vaste arii depresionare extinse peste Europa.
Așa cum poate fi observat și pe materialul cu distribuția câmpului baric pentru 17.01.2023 la nivel european, în adâncire un vast talveg (la nivelul de 500 hPa gpdm / 5500 m altitudine, 12 UTC, model ICON via wetterzentrale.de, reprezentat prin nuanțe cromatice).
Atribuit, la nivelul de 1000 hPa gpdm (reprezentat prin linii albe), o arie depresionară amplă, centrată peste zona Mării Nordului și a Norvegiei.
Pe baza clasificării Hess-Brezowsky GWT, de interes tiparul TRW – talveg peste vestul Europei.
Aspectul adus în discuție este cât se poate de bine argumentat de materialul grafic cu distribuția reliefului baric”, a explicat meteorologul român Ilie Nicolae, pe pagina de Facebook.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.