O operaţiune de amploare prin care a fost extrădat în Statele Unite un lider extrem de periculos al unui cartel mexican de droguri a devenit publică abia acum. Poliţiştii români antidrog l-au capturat anul trecut, pe aeroportul din Otopeni, și l-au trimis în America, unde era căutat pentru mai multe infracţiuni, inclusiv pentru asasinate.
O amplă operațiune era în pregătire, așa că mai mulți membri ai cartelului au venit în România.
Totul era supravegheat de Carlos Ruben Ramirez Monroy.
Planul logistic al cartelului avea câteva puncte importante și unul dintre acestea era legat de identificarea funcționarilor români coruptibili. În același timp, trebuiau observate facilitățile portului, în vederea transportului a sute de kilograme de droguri și identificarea unor firme de transport dispuse să colaboreze cu membrii cartelului. Nu ultimul rând, trebuia luată legătura cu interlopi români, care să furnizeze securitatea transporturilor pe teritoriul țării noastre.
În martie anul trecut, cu doar câteva zile înaintea declarării stării de urgență în România, Carlos Ruben Ramirez Monroy a sosit în țară. Polițiștii români antidrog l-au reținut pe aeroportul din Otopeni.
Infractorul a fost extrădat în iunie anul trecut. Polițiști americani l-au preluat cu un avion special.
Ofițer antidrog, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate din IGPR: „Cartelul era unul dintre cele mai periculoase din Mexic. Ca violență undeva egal cu cartelul Sinaloa – vorbim despre asasinate de o cruzime extremă, inclusiv decapitări și asasinate la comandă dacă membrii clanului opozant sau cei din interior nu respectau anumite indicații.”
În Statele Unite ale Americii și în Mexic au fost făcute sute de arestări în acest dosar.
Cazul e departe de a fi închis, pentru că în Europa sunt încă în libertate lideri ai grupului criminal.
sursa: stiri.tvr.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.