Un bărbat de 92 de ani, din judeţul Botoşani, a fost declarat vindecat de COVID-19, după ce a stat în spital mai mult de o lună, transmite Agerpres.
Petru Alexii din localitatea Văculeşti a fost internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” pe 24 martie, după ce a manifestat simptomele noului coronavirus. Avea frisoane şi dureri de cap când i-a cerut soţiei să cheme ambulanţa şi să îl ducă la spital.
Bătrânul mărturiseşte că a fost o perioadă grea, mai ales că a fost nevoit ca atât ziua de naştere, cât şi Paştele să le petreacă în spital.
„A fost greu. Mă ţineau asistentele, surorile de acolo, că eu nu puteam merge. Îmi aduceau mâncare şi de mâncat mâncam eu. Tratament îmi dădeau. Era suficient. Ziua de naştere a fost în spital. Am regretat, am plâns. A venit Paştele, tot în spital l-a petrecut. Am plâns”, a spus Petru Alexii.
La trei zile după internare, la spital au ajuns şi soţia şi fiica bătrânului, diagnosticate tot cu COVID-19.
„La trei zile mă trezesc cu dânsele, cu fiică-mea şi nevastă-mea, în salon la mine. Le-au internat şi pe ele, cu acelaşi simptome”, a povestit bărbatul, care crede că virusul a fost adus de la Suceava de soţia sa, care a fost internată pentru alte probleme medicale.
Acum, bătrânul şi soţia sa au revenit la locuinţa lor din Văculeşti, iar fiica lor s-a externat şi a plecat la Suceava, unde locuiește.
„Am bucuria să declar vindecarea şi externarea unui pacient în vârstă de 92 de ani din localitatea Văculeşti, la această vârstă venerabilă pe care a împlinit-o în spital, când a fost internat. A fost internat cu familia, soţia şi fiica dânsului, fiica sa fiind prima care s-a externat. Pacientul nonagenar a trecut cu bine prin această confruntare cu viaţa”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati”, Ioan Asaftei.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.