Astăzi, cele mai multe dintre interacțiunile pe care le avem se întâmplă în mediul online. Așa că, noi îți spunem cum să arăți bine în fața camerei, fără să folosești un arsenal întreg de produse.
În această perioadă, aproape toate interacțiunile pe care le avem se întâmplă în mediul online, de la petreceri cu prietenii pe Facetime, la ședințe cu colegii pe Zoom sau la întâlniri romantice folosind apelurile video de pe WhatsApp. Așa că, nu de puține ori am auzit intrebarea: „Trebuie să mă machiez pentru ședințele virtuale?”.
Deși unele femei se simt extrem de confortabil fără să poarte machiaj, marea majoritatea are nevoie să aplice la câteva trucuri de frumusețe pentru a se simți bine. Așa că, dacă nu vrei să apari în fața colegilor sau a prietenilor tăi fără niciun strop de machiaj, însă îți dorești să păstrezi un look extrem de natural, iată câteva mici trucuri la care poți apela.
Chiar dacă stai în casă, trebuie să ai în continuare grijă de tenul tău. Asta înseamnă să te demachiezi dimineața și seara, chiar dacă nu ai purtat machiaj, să aplici un serum, o cremă care să trateze problemele tenului tău, dar și o cremă cu SPF.
Specialiștii recomandă folosirea cremei cu SPF chiar și atunci când stai în casă sau doar ieși pe balcon. Razele UV constituie principalul factor de îmbătrânire, estimându-se că lumina solară este responsabilă de îmbătrânirea prematură a tenului în proporție de 80%. Așa că, pentru a avea nevoie de cât mai puțin machiaj, ai grijă în primul rând de tenul tău, și menține-l sănătos.
Deși în mod normal îți place să încerci cât mai multe texturi sau nuanțe, această perioadă este ideală pentru a-i oferi tenului tău detoxul de care avea nevoie. Folosește doar câteva produse de bază, precum o mascara, un anticearcăn, un blush și un gloss hrănitor pentru buze. Îți vor da un look natural, accentuându-ți în același timp trăsăturile.
Înlocuiește eyeliner-ul negru cu unul într-o nuanță de maro. Astfel, machiajul tău va căpăta o notă soft, și nu vei risca să îți înăsprești trăsăturile. Același lucru este valabil și pentru ruj sau farduri de ochi. Alege culori neutre, mate, care îți vor da un aspect fresh.
Încearcă să păstrezi o apariție cât mai naturală și nu folosi în exces iluminatorul sau alte produse cu glitter. Poți chiar înlocui highlighter-ul pudră cu unul lichid, pentru un aspect mai natural. Dacă te confrunți cu un ten cu tendințe de îngrășare, atunci folosește o pudră translucidă, pentru a ține sub control excesul de sebum.
Cum poți face asta cu doar câteva produse de machiaj? Pentru a căpăta o culoare uniformă a tenului, fără să îl încarci însă în exces, folosește o CC cream în locul unui fond de ten. De asemenea, pentru a acoperi micile imperfecțiuni ale pielii, precum cearcăne, coșuri sau pete pigmentare, folosește un corector cremos. Asigură-te că e nuanță potrivită pentru pielea ta. Altfel, vei risca să scoți în evidență problemele pe care voiai să le maschezi.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.