Teo Trandafir, mărturisiri cutremurătoare despre cumpăna lui Ioan Isaiu: „A trecut de câteva ori, razant, pe lângă moarte”

10 mai 2026  |  13:05  |  👁 38 Vizualizari


Teo Trandafir a făcut dezvăluiri emoționante despre Ioan Isaiu, actorul care s-a stins din viață sâmbătă, 9 mai, la vârsta de 56 de ani, după ce ar fi suferit un infarct. Prezentatoarea TV se numără printre persoanele care l-au cunoscut și au lucrat alături de el, iar vestea morții sale a afectat-o profund.

 Teo, despre Ioan: „A fost un tip încercat”

Lumea teatrului și filmului românesc deplânge dispariția neașteptată a lui Ioan Isaiu, descris de cei apropiați drept un om elegant, discret și plin de viață, care nu ar fi avut probleme de sănătate cunoscute. Din mărturiile făcute de Teo Trandafir reiese însă că actorul mai trecuse, de-a lungul timpului, prin momente-limită.

„Am auzit vestea, dar nu prea am înțeles-o. De la un timp, veștile acestea sunt greu de înțeles. Era cu 2 ani mai tânăr ca mine. Un tip de un bun-simț extraordinar și de o etichetă cum rar am întâlnit în toată cariera mea.

Am filmat împreună, ne-am intersectat de mai multe ori. A fost un tip încercat, care – îmi amintesc o povestire interesantă de-ale lui – un tip care a trecut de câteva ori, razant, pe lângă moarte. Se pare că acum nu i-a mai ieșit”, mărturisește Teo Trandafir, potrivit informațiilor apărute în presă. 

Teo Trandafir: „Eu am rămas fără replică pentru câteva secunde”

Vedeta și-a continuat mesajul povestind unul dintre episoadele care aproape i-ar fi curmat viața actorului. Teo Trandafir își amintește că, în urmă cu mai mulți ani, Ioan Isaiu a ajuns la matinal și le-a povestit colegilor că fusese foarte aproape de o tragedie pe Valea Prahovei.

Mai multe pentru tine

„Era o dimineață obișnuită de matinal și a venit Ioan Isaiu, impunător și elegant, cum îl știm cu toții. «Știți că era să nu mai ajung la voi?», ne-a spus, zâmbind amuzat. «Mergeam cu mașina pe Valea Prahovei și mi-a picat brusc, în față, o bucată de stâncă. M-au despărțit câțiva metri de moarte», a povestit atunci Ioan. Eu am rămas fără replică pentru câteva secunde, ceea ce nu prea mi se întâmplă”, mai spune Teo Trandafir.

În încheierea mesajului, prezentatoarea l-a descris pe Ioan Iasiu ca fiind tipul de bărbat „care se naște rar”, evidențiind calitățile sale. 

„Mereu l-am perceput pe Ioan Isaiu ca pe un tip altfel. Genul acela de bărbat care se naște rar. O prietenă zicea că parcă era desprins dintr-o altă epocă. Eu nu i-aș zice așa. I-aș zice… parcă era o ultimă rămășiță a eleganței și a școlii de etică și de educație vechi în timpurile noastre. Drum lin, Ioan Isaiu!”, a spus Teo Trandafir.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.