Țările europene în care camerele de bord sunt interzise. Șoferii riscă amenzi uriașe

2 august 2026  |  11:40  |  👁 59 Vizualizari


Camerele de bord, considerate un sprijin vital de mulți șoferi în caz de accident, pot deveni un adevărat coșmar financiar în călătoriile prin Europa. Din cauza legilor severe legate de protecția datelor, în anumite țări simpla prezență a acestor dispozitive în mașină îți poate aduce amenzi mari. 

Deși mulți conducători auto instalează camere de bord pentru a avea dovezi în cazul unor incidente rutiere, reglementările europene privind protecția datelor personale și dreptul la viață privată au transformat aceste gadgeturi într-un subiect extrem de sensibil.

Trecerea frontierei într-o țară cu o legislație strictă te poate transforma peste noapte din victimă în contravenient, iar scuza necunoașterii legii nu te va scăpa de sancțiuni.

 Țările unde camerele de bord sunt interzise 

Portugalia are unul dintre cele mai severe regimuri din Europa. Legislația locală privind intimitatea este atât de strictă încât nu doar pornirea camerei este interzisă, ci și simpla ei deținere la vedere în habitaclul mașinii, chiar dacă este oprită, poate atrage atenția poliției și aplicarea unei amenzi.

În Austria, situația este la fel de critică. Camerele de bord sunt echivalate cu o supraveghere video neautorizată.

În Luxemburg și Elveția, interpretarea normelor privind viața privată impune restricții aproape totale.

Înregistrarea pe drumurile publice fără acordul celorlalți participanți la trafic intră direct în conflict cu legile naționale, făcând utilizarea lor neconformă în majoritatea cazurilor.

 „Înregistrarea în spațiul public este considerată supraveghere neautorizată, iar amenzile pot ajunge până la de euro”, potrivit Travel and Tour World.

Cât ajung să coste amenzile

În Austria, utilizarea necorespunzătoare a camerelor de bord poate atrage sancțiuni de ordinul miilor de euro, iar amenzile pot ajunge la de euro.

În Luxemburg, autoritatea națională pentru protecția datelor consideră utilizarea unei camere care filmează drumul public ca fiind dificil de conciliat cu regulile GDPR, în special atunci când înregistrarea este continuă.

În Elveția, camerele de bord nu sunt interzise în mod absolut, însă sunt supuse unor condiții stricte: filmarea continuă și fără un motiv justificat poate încălca regulile privind protecția datelor, în timp ce înregistrările realizate în cazul unui accident pot fi admise în anumite condiții. 

Mai multe pentru tine

Camerele de bord, tot mai prezente în mașinile românilor

Camerele de bord au devenit un accesoriu tot mai întâlnit în mașinile șoferilor din România, fiind folosite pentru a surprinde accidente, incidente în trafic sau comportamente periculoase ale altor participanți la trafic.

Popularitatea lor este susținută și de faptul că șoferii pot transmite Poliției Române înregistrări video atunci când sesizează, de exemplu, comportamente agresive la volan. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, sesizarea poate fi însoțită de înregistrarea audio-video sau video a incidentului.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.