Târguri mai puține și mai mici în pandemie

13 decembrie 2020  |  09:18  |  👁 350 Vizualizari


Târgurile de Crăciun, nelipsite în alți ani din marile orașe, rămân motiv de bucurie doar în câteva localități. Iar în altele, au ajuns subiect de dispută între autorități. Majoritatea administrațiilor locale au anulat aceste evenimente pentru a evita răspândirea noului coronavirus. Iar acolo unde au fost totuşi organizate, târgurile sunt mai mici și fără strălucirea de altadată.

După multe controverse și amânări, brașovenii vor avea parte totuși de un târg de Crăciun anul acesta, în variantă minimalistă. Primăria Braşov a decis să amplajeze în Piața Sfatului 20 de căsuţe, adică jumătate față de anii trecuți. Iar în incinta târgului vor fi amenajate circuite speciale de intrare şi ieşire.

Pentru expozanții de la târg este o veste dulce amară pentru că deja au pierdut o bună parte din vânzări. Târgul va fi deschis pe 18 decembrie și se va închide pe 14 ianuarie.

Bradul de Crăciun a fost amplasat în Piața Sfatului în urmă cu o săptămână însă fără o ceremonie specială, pentru a evita aglomerația. Peste 350.000 de leduri luminează Sărbătorile de iarnă din oraș, spre bucuria turiștilor care resimt totuși restricțiile impuse.

Cu totul diferit stau lucrurile la Craiova. Primarul Lia Olguța Vasilescu încearcat să convingă Prefectura și Direcția de Sănătate Publică să permită deschiderea Târgului de Crăciun. Căsuțele au avut program doar o oră, pe 28 noiembrie și apoi au rămas închise, după ce reprezentanții prefecturii au anunțat că târgul nu avea aviz de funcționare.

Jurnaliștii TVR nu au reușit să îl contacteze pe prefectul județului Dolj, aflat în concediu medical.

Anul acesta cele mai multe administrații locale au renunțat la târgurile de Crăciun din cauza restricțiilor pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

Printre puținele orașe care au organizat totuși astfel de evenimente sunt Brașov, Ploiești și Râmnicu Vâlcea.

sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.