SURSE: Scandal cu iz politic la SGU Ploiești. Doi salariați de la Compartimentul Blocări în Comisia de Disciplină

2 iunie 2020  |  08:48  |  👁 8261 Vizualizari


La SGU Ploiești nu au mai fost salariații cercetați în comisia de disciplină din perioada când director era Donald Constantin, iar răfuielile politice de după migrarea acestuia în barca PNL nu au întârziat să apară.

Conform surselor noastre, șeful Compartimentului Blocări – Ridicări din cadrul SGU Ploiești, Staicu Corneliu, a făcut un referat de cercetare în comisia de disciplină a doi salariați din subordine, un șofer și un inspector – casier, motivul fiind cu iz politic.

Totul a pornit de la o mașină parcată ilegal săptămâna trecută în zona hotelului Prahova, șeful de serviciu trimițându-i pe cei doi salariați să deblocheze roata mașinii respective, adresându-se acestora: „Mergeți și deblocați mașina de la Prahova. E PSD-ist de-al vostru!”. Cei doi salariați, iritați de afirmația șefului, au executat ordinul, nu înainte de a avea cu acesta un schimb de replici, aceștia nefiind niciunul membru al unui partid politic. Urmările schimbului de replici nu au întârziat să apară, șeful de compartiment, Staicu Corneliu, trimițându-i pe cei doi salariați în comisia de disciplină.

Amintim că Staicu Corneliu, este soțul consilierului local PNL Zoia Staicu, susținător înfocat al lui Andrei Volosevici, iar scurta perioadă care a mai rămas până la alegerile locale este resimțită de unii salariați de la SGU Ploiești.

Așteptăm cu interes un punct de vedere al conducerii SGU Ploiești, având în vedere că în ultimii doi ani la această societate a fost liniște, iar acum, în preajma alegerilor locale, unii șefi tratează salariații din punct de vedere al orientărilor politice.

Sursă foto: Facebook Staicu Corneliu

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.



Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.